Profitul Facebook arată "riscuri existențiale" pentru rețeaua de socializare
Facebook explorează o gamă largă de afaceri generatoare de bani, precum publicitatea video și descărcarea de muzică, dar trebuie să scape de problemele tot mai mari care au marcat primele trimestre în care a evoluat ca o companie listată la bursă, relatează Bloomberg.
Încetinirea creșterii veniturilor și vânzărilor a amplificat presiunile asupra Facebook de a găsi noi căi de creștere a afacerilor.
În același timp, cea mai mare rețea de socializare la nivel mondial trebuie să calmeze temerile legate de respectarea confidențialității datelor personale, să atragă investitori și să respecte angajamentul directorului general Mark Zuckenberg conform căruia Facebook este mai degrabă o mișcare socială decât o afacere.
“Este o linie foarte fină pe care trebuie să evolueze. Totul face parte din durerile de creștere”, a declarat Victor Anthony, analist la Topeka Capital Markets.
Instagram, serviciul Facebook de photo-sharing, a provocat luna trecută temeri că va vinde imagini ale utilizatorilor, fără consimțământul acestora, companiilor de publicitate.
Facebook a nemulțumit luna trecută și prin decizia de a reduce influența utilizatorilor în modificarea politicilor legate de confidențialitate și folosire a datelor.
În condițiile în care Facebook folosește date ale utilizatorilor pentru a ajuta companiile de publicitate, Zuckerberg riscă să îndepărteze clienții și să compromită angajamentul său declarat pentru mai multă deschidere.
Facebook a intrat deja în atenția autorităților de reglementare din Europa și Statele Unite, din cauza temerilor că nu protejează suficient datele personale ale utilizatorilor.
Acțiunile Facebook au recuperat din septembrie o parte din pierderile înregistrate de la listarea la bursă, dar sunt totuși cu 16% sub nivelul de debut.
Analiștii anticipează pentru acest an o creștere a veniturilor Facebook de 30%, la 6,53 miliarde de dolari, față de un avans estimat de 35% în 2012.
Vânzările au urcat cu 88% în 2011.
Potrivit lui Zuckerberg, banii nu au reprezentat principalul obiectiv al Facebook.
“Nu creăm servicii pentru a face bani. Facem bani pentru a construi servicii mai bune”, a afirmat Zuckerberg în documentele în care a prezentat planurile ofertei publice inițiale, autorităților de reglementare.
El a explicat că Facebook nu a fost gândită ca o companie, fiind creată pentru a îndeplini o misiune socială.
Facebook a dovedit totuși că poate introduce rapid produse de succes. Titlurile Facebook au urcat cu 60% de la un minim de 17,55 dolari pe unitate atins în septembrie, în urma indiciilor de creștere a publicității pe servicii mobile.
Facebook ar putea raporta venituri de 339,3 milioane de dolari din publicitate prin aplicații mobile pentru 2012, de la nivelul zero în anul precedent. În 2014, aceste venituri ar putea depăși 1,2 miliarde de dolari, iar Facebook ar putea controla 11% din această piață, potrivit companiei de cercetare a pieței EMarketer.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026