Profitul gigantului german Siemens a scazut cu 81%
Conglomeratul german Siemens a anuntat o scadere de 81% a profitului corespunzator primului trimestru al anului fiscal, rezultatele din aceeasi perioada a anului anterior fiind influentate de vanzarea diviziei de componente electronice pentru industria auto VDO Automotive
Conglomeratul german Siemens a anuntat o scadere de 81% a profitului corespunzator primului trimestru al anului fiscal, rezultatele din aceeasi perioada a anului anterior fiind influentate de vanzarea diviziei de componente electronice pentru industria auto VDO Automotive, scrie MarketWatch. Siemens, care ar putea beneficia considerabil de pe urma cheltuielilor guvernamentale alocate infrastrucutrii in China si SUA, a anuntat ca profitul sau s-a diminuat in ultimele trei luni ale anului trecut de la 6,48 mld. euro pana la 1,23 mld. euro, 5,4 mld. euro din profitul obtinut in aceeasi perioada a anului anterior provin insa din vanzarea unitatii VDO catre grupul Continental. Profitul total, care incorporeaza performantele diviziilor industriala, de energie si de tehnica medicala, s-a majorat cu 20%, pana la 2 mld. euro, in timp ce veniturile s-au ridicat la 19,63 mld. euro, in avans cu 7%. Profitul Siemens s-a bazat preponderent pe rezultatele financiare ale diviziei de energie, unde profiturile s-au dublat la 756 de milioane de euro. Unitatea industriala, cea mai mare divizie a Siemens, a anuntat un declin de 9% al profitului, pana la 907 milioane de euro, in timp ce divizia de tehnica medicala a inregistrat un rezultat financiar de 342 de milioane de euro, in crestere cu 3% fata de primul trimestru al lui 2007. Compania germana estimeaza ca profitul total aferent anului fiscal precedent se va ridica la 8-8,5 mld. euro.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026