Profitul ING a crescut la 2,3 mld. euro in T3
ING Groep, cea mai mare companie de servicii financiare din Olanda, a raportat un profit net de 2,31 mld. euro sau 1,08 euro pe actiune, in cel de-al treilea trimestru (T3), in crestere cu 47% fata de nivelul de 1,57 mld. euro sau 0,73 eurocenti pe actiune, inregistrat in perioada similara a anului trecut, scrie Bloomberg
ING Groep, cea mai mare companie de servicii financiare din Olanda, a raportat un profit net de 2,31 mld. euro sau 1,08 euro pe actiune, in cel de-al treilea trimestru (T3), in crestere cu 47% fata de nivelul de 1,57 mld. euro sau 0,73 eurocenti pe actiune, inregistrat in perioada similara a anului trecut, scrie Bloomberg.
Nivelul profitului companiei a fost ridicat de cele 418 mil. euro provenite din vanzarea diviziei belgiene de asigurari, dar si de cele 455 mil. euro provenite din vanzarea actiunilor detinute la ABN Amro. Profitul companiei a depasit estimarile analistilor, care previzionau un profit de 2,23 mld. euro.
“Trimestrul trei a fost marcat de turbulentele de pe piata financiara internationala, cauzate de temerile privind extinderea efectelor crizei ipotecare americane”, a declarat Michel Tilmant, directorul executiv al companiei, adaugand ca “un management foarte bun al riscului a protejat ING in fata acestor turbulente”.
Compania, fondata in 1773 si care opereaza in peste 50 de tari, a incheiat saptamana aceasta o tranzactie, in urma careia urmeaza sa preia brokerul on-line ShareBuilder, platind in schimbul acestuia 220 mil. dolari (151 mil. euro). Prin achizitionarea companiei de brokeraj, ING spera sa-si imbunatateasca operatiunile bancare online. La inceputul anului, compania a incheiat acordul de achizitionare, pentru 1,3 mld. dolari (895 mil. euro), a fondului de pensii administrat de Banco Santander, pe piata sud-americana. Aceasta miscare a transformat ING in cel de-l doilea mare administrator de fonduri de pensii private din regiune. In iunie, reprezentantii companiei si-au dat acordul pentru achizitionarea Oyak Bank din Turcia, pretul platit fiind de 2,67 mld. dolari (1,83 mld. euro).
Tilmant estima in august ca vanzarea actiunilor detinute la ABN Amro si Royal Numico, producatorul de alimente pentru copii, achizitionat de compania franceza Danone anul acesta va aduce castiguri de 1,5 mld. euro.
In cel de-al doilea trimestru compania a obtinut venituri de 573 mil. euro din vanzarea unui pachet din actiunile detinute la ABN Amro. Tilmant anunta la aceeasi interventie din august ca ING ar putea investi banii proveniti din vanzarea de actiuni tot pe piata de capital.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026