Profitul Petrom a iesit mai mic pe IFRS
Petrom (SNP), cea mai mare companie din Romania, a raportat un profit net consolidat pe primul semestru de 1,458 mld. lei (400 mil. euro), in crestere cu 90% fata de perioada similara din 2007, potrivit situatiilor financiare consolidate conform standardelor internationale de contabilitate (IFRS)
Petrom (SNP), cea mai mare companie din Romania, a raportat un profit net consolidat pe primul semestru de 1,458 mld. lei (400 mil. euro), in crestere cu 90% fata de perioada similara din 2007, potrivit situatiilor financiare consolidate conform standardelor internationale de contabilitate (IFRS).
Pe 6 august, Petrom a anuntat rezultatele neconsolidate pe primul semestru, care indicau un profit net de 1,664 mld. lei (456 mil. euro), cu 87% mai mare decat in primele sase luni din 2007. Diferenta de 56 mil. euro dintre profitul consolidat si cel neconsolidat poate proveni din eventualele pierderi ale firmelor din grup care au fost cuprinse in consolidare, dar si din diferente in tratarea conform IFRS si cea conform RAS a unor provizioane si cheltuieli efectuate de companie.
Veniturile din vanzari consolidate ale grupului Petrom au depasit in primul semestru 10 mld. lei (2,74 mld. euro), in crestere cu 41% fata de nivelul din perioada similara a lui 2007. Cifra de afaceri neconsolidata a companiei a fost de 8,27 mld. lei (2,26 mld. euro), in crestere cu 52% fata de indicatorul similar de anul trecut.
Activele totale ale grupului Petrom au crescut in primul semestru cu circa 7%, la 26,4 mld. lei (7,3 mld. euro). Grupul avea la sfarsitul lunii iunie datorii pe termen scurt de 4,58 mld. lei (1,27 mld. euro), cu 1 mld. lei mai mari decat la sfarsitul anului trecut, si datorii pe termen mai mare de un an de 5,74 mld. lei (1,6 mld. euro).
Conducerea Petrom a anuntat la inceputul lunii ca intentioneaza sa contracteze un credit in valoare de pana la 500 mil. euro de la un sindicat de banci pentru a finanta programul de investitii pentru perioada urmatoare.
“Obiectivul Petrom este de a creste productia pana in 2010 la 210.000 de barili pe zi in Romania, respectiv 20.000 de barili pe zi in Kazahstan. Pentru aceasta, Petrom desfasoara un amplu proces de investitii, in medie 1,5 mld. euro pe an, in perioada 2008-2010”, sustin reprezentantii Petrom.
In primul semestru, investitiile Petrom s-au ridicat la 3,63 mld. lei (circa 1 mld. euro). Actiunile Petrom au pierdut ieri 1,8%, inchizand sedinta de tranzactionare la pretul de 0,423 lei. Capitalizarea companiei este de 6,76 mld. euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026