Versiunea completă
ZF 24

Prognoza meteo: Cum va fi vremea în week-end pe litoral și la munte

Vineri, vremea va deveni în general instabilă în cea mai mare parte a țării. Înnorările se vor accentua și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului la început în vestul, centrul și nordul țării și…

Mediafax · 29 iulie 2011 · 3 min de citit

Vineri, vremea va deveni în general instabilă în cea mai mare parte a țării. Înnorările se vor accentua și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului la început în vestul, centrul și nordul țării și în toată zona montană, iar seara și noaptea local și în restul teritoriului, scrie Mediafax.


Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 60 l/mp și vor fi condiții de grindină.


Temperaturile maxime vor fi de la 20-21 de grade în Dealurile de Vest până la 34 de grade în sudul și estul Munteniei. Minimele termice se vor încadra între 13 și 23 de grade.

La mare vremea va fi în general frumoasa ziua, însă va deveni apoi instabilă.Cerul va fi variabil, temporar mai noros în cursul nopții, când vor fi averse de ploaie însoțite de descărcări electrice.Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 29 grade, iar cele minime între 21 și 22 grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 și 26 grade.

La munte vremea va deveni în general instabilă. Înnorările se vor accentua și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 60 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperatura aerului va fi în ușoară creștere față de ziua precedentă.

În București vremea va fi călduroasă, cu o maximă termică în jurul valorii de 33 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopții, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 17-19 grade.

Sâmbătă

Vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările se vor accentua și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii extinse în centrul și în estul țării, precum și în toată zona montană și cu caracter local în restul teritoriului. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 31 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade.

La mare vremea va fi în general instabilă ziua. Cerul va fi variabil, temporar mai noros în timpul zilei.În special în prima parte a zilei vor fi averse temporare de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 29 grade, iar cele minime între 18 și 19 grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 și 25 grade.

La munte vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările se vor accentua și pe arii extinse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40-50 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperatura aerului va fi în ușoară scădere față de ziua precedentă.

Duminică

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 30 grade, iar cele minime între 19 și 20 grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 și 24 grade.

La munte, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor în majoritatea masivelor muntoase. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și vor mai fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări izolate. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de ziua precedentă.

Citește și