Program de burse pentru formarea specialistilor in integrare
Ministerul Educatiei ar putea derula in perioada 2004-2007 un program national de acordare a burselor de studiu si cercetare postuniversitara si postdoctorala "Nicolae Titulescu", pentru formarea de specialisti in integrare europeana. Domeniile in care ar urma sa fie acordate aceste burse sunt administratia publica europeana, politica regionala, institutii europene, drept european, justitie si af…
Ministerul Educatiei ar putea derula in perioada 2004-2007 un program national de acordare a burselor de studiu si cercetare postuniversitara si postdoctorala “Nicolae Titulescu”, pentru formarea de specialisti in integrare europeana.
Domeniile in care ar urma sa fie acordate aceste burse sunt administratia publica europeana, politica regionala, institutii europene, drept european, justitie si afaceri interne, politici agricole, politica in domeniul transporturilor, mediului, concurentei, sanatatii si in sectorului industrial si social, energie si bugetul Uniunii Europene.
Programul prevede acordarea, in perioada 2004- 2007, a cate 250 de burse pe an la institutii din statele Uniunii Europene, care asigura locuri de scolarizare gratuita la cursuri postuniversitare sau stagii de cercetare de doctorat in cadrul programelor de studii europene. Durata stagiului de bursa este de trei luni, sprijinul statului constand in acordarea unei burse lunare in valoare de pana la o mie de euro si asigurarea transportului pana la locul de stagiu si retur, o singura data, pe perioada stagiului de bursa.
Acest program este destinat cetatenilor romani cu domiciliul stabil in Romania, absolventilor de studii superioare de lunga durata cu diploma de licenta/disertatie obtinuta in ultimii trei ani, incepand cu sesiunea iunie 2001, studentilor inscrisi la programele de master sau cursantilor inregistrati la studii aprofundate, doctoranzilor, doctorilor in stiinte care au obtinut titlul in ultimii trei ani, precum si tinerilor incadrati in institutiile administratiei publice centrale sau locale si care au experienta in activitate de cel putin sase luni.
Acestia va trebui sa cunoasca cel putin o limba de circulatie internationala, sa aiba abilitati manageriale si de comunicare si sa nu depaseasca varsta de 35 ani.
Regulamentul privind acordarea burselor “Nicolae Titulescu”, criteriile de selectie, calendarul concursului, cuantumul burselor si modul de deplasare la studii in strainatate vor fi aprobate prin ordin al ministrului Educatiei.
La intoarcerea in tara, dupa terminarea stagiului de bursa in strainatate, bursierul va fi obligat sa prezinte un raport de activitate.
-
Încă o relație iese la iveală în scandalul care l-a dat jos pe Jensen Huang și a zguduit acțiunile starului bursier: fostul CEO Nvidia ar fi avut o aventură și cu o a doua angajată, scrie Reuters. Congresul SUA vrea să-l audiezeBusiness Internaţional · 12 noiembrie 2026
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026