Programul "Prima Casa" se va derula pana la sfarsitul anului 2010
Programul de garantare a creditelor ipotecare "Prima Casa", lansat in luna iulie de Guvernul Boc, a fost conceput, potrivit), pentru o perioada de 18 luni, adica pana la finele anului viitor, se arata in prima evlauare a expertilor Fondului Monetar International (FMI), de la inchierea acordului de imprumut,
Programul de garantare a creditelor ipotecare “Prima Casa”,
lansat in luna iulie de Guvernul Boc, a fost conceput, potrivit),
pentru o perioada de 18 luni, adica pana la finele anului viitor,
se arata in prima
evlauare a expertilor Fondului Monetar International (FMI), de la
inchierea acordului de imprumut, scrie Mediafax.
“Autoritatile se bazeaza din ce in ce mai mult pe garantiile de
stat pentru sprijinirea activitatii economice. Ele extind
garantiile la credite pentru companii si au lansat de curand un
program de garantare ipotecara in valoare de un miliard de euro,
care sa sustina sectoarele creditului ipotecar si pe cel al
constructiilor (…) Programul este conceput sa dureze 18 luni”, se
arata in raportul FMI.
FMI noteaza ca, desi cele mai multe dintre tintele programului
initial au fost atinse in prima jumatate a anului, presiunile care
se acumuleaza pe partea fiscala vor impune “vigilenta” din partea
autoritatilor fiscale. Cititi mai mult pe www.mediafax.ro
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026