Proiect de lege pentru reglementarea activității recuperatorilor de creanțe
Un grup de senatori PDL a inițiat un proiect de lege prin care ar urma să fie stabilite reguli privind activitatea firmelor specializate în colectarea de creanțe sau a departamentelor din cadrul băncilor cu același obiect de activitate.
Un grup de senatori PDL a inițiat un proiect de lege prin care ar urma să fie stabilite reguli privind activitatea firmelor specializate în colectarea de creanțe sau a departamentelor din cadrul băncilor cu același obiect de activitate. În ultimul an activitățile de recuperare a creanțelor s-au dezvoltat exponențial din cauza creșterii numărului de restanțieri, fără însă a exista o reglementare specifică. Potrivit proiectului, colectorul de creanțe “nu poate utiliza niciun fel de tehnici care să hărțuiască, oprime sau să abuzeze debitorul” – amenințare cu violența, abuz verbal, mediatizarea vânzării debitului cu scopul de a constrânge la plata datoriei, hărțuirea telefonică. De asemenea, ar urma să fie interzise specificarea în mod înșelător a implicării statului în recuperarea debitului, asumarea unei identități false de către colector sau amenințarea cu o acțiune ce nu poate fi legal executată. Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor ar urma să supravegheze activitățile de recuperare a creanțelor îndreptate împotriva persoanelor fizice.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026