Proiect de un milion de euro pentru studii postuniversitare la Sibiu
25 de burse pentru doctoranzi, precum și alte 30 de burse postdoctorale sunt doar o parte din componentele unui proiect lansat săptămâna aceasta de Universitatea ”Lucian Blaga”, scrie publicația Târgul Sfatului din Sibiu.
25 de burse pentru doctoranzi, precum și alte 30 de burse postdoctorale sunt doar o parte din componentele unui proiect lansat săptămâna aceasta de Universitatea ”Lucian Blaga”, scrie publicația Târgul Sfatului din Sibiu.
Valoarea proiectului susținut din fonduri europene, este de aproape un milion de euro.
”Este un proiect deosebit de important pentru ULBS nu doar datorită valorii mari, ci și datorită impactului pe care îl are pe termen scurt și mediu în asigurarea resursei calificate pentru Universitatea noastră”, a declarat prorectorul Universității sibiene, Claudiu Kifor, coordonator al acestui proiect.
Proiectul numit ”Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi și Post-doctoranzi” are drept parteneri, alături de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara. În cadrul acestui proiect, obiectivul general este de a îmbunătăți proiectele de cercetare doctorală și post-doctorală prin acordarea de sprijin financiar și instituțional celor care participă la astfel de programe și care intenționează să își dezvolte o carieră în cercetare.
Citiți mai multe despre burse și susținerea financiară pentru cercetare pe www.targulsfatului.ro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026