Proiectele din infrastructura ating valori record
Proiectele din infrastructura ating valori record
Garantand siguranta investitiilor, proiectele privind drumurile, aeroporturile sau furnizorii de utilitati au luat amploare.
Valoarea proiectelor din infrastructura se ridica la un nivel record de 145 mld. dolari (116 mld. euro) la nivel mondial, fiind alimentate de o infuzie de active, rate mici ale dobanzilor si de interesul manifestat fata de profitabilitatea investitiilor in domeniu, scrie Financial Times.
Aceasta valoare este cu 180% mai mare decat cea inregistrata in 2000 cand, pe fondul unei intensificari a activitatii de fuziuni si achizitii, s-a atins un nivel de 52 de miliarde de dolari, conform datelor furnizate de Thompson Financial.
“Jucatorii de pe piata marilor lucrari de infrastructura iau in considerare investitii mult mai ample”, declara Gavin MacDonald de la Morgan Stanley. “Orice obiectiv cu o lichiditate buna si un nivel de profitabilitate ridicat atrage atentia investitorilor.”
Trendul ascendent este asteptat sa continue pe masura ce se inmultesc proiectele de constructie de drumuri si aeroporturi sau de privatizare a societatilor furnizoare de apa sau electricitate.
Un grup condus de AIG, compania americana de asigurari, a achizitionat luna aceasta London’s City Airport in schimbul sumei de 750 milioane lire sterline ( 1,1 miliarde euro). La randul sau, BAA, operator al aeroporturilor din Marea Britanie, a fost preluata de Grupo Ferrovial din Spania in luna februarie pentru 30 mld. dolari. Achizitiile din domeniul infrastructurii au trezit interesul investitorilor gratie castigurilor constante si nivelului stabil al preturilor.
Investitorii sunt acum cu ochii asupra vanzarii celui mai mare furnizor de apa potabila din Regatul Unit, Thames Water, detinut pana in prezent de compania germana RWE si evaluat la aproximativ 10 mld. lire si care va fi vanduta bancii de investitii Macquarie. Au existat patru oferte intre care se numara si cele lansate de Qatar Investment Office si Alinta, furnzior australian de energie.
Firmele de investitii cu capital privat s-au implicat de asemenea in proiectele de infrastructura, acoperind peste 50% din nivelul total al investitiilor, in comparatie cu numai 2% in urma cu opt ani.
Tom Cooper de la USB a remarcat ca un flux impresionant de fonduri s-a orientat catre sectorul de investitii. “Are loc o schimbare structurala pe masura ce tot mai multe companii devin interesate de acest sector. Concurenta in ceea ce priveste oportunitatile de investitii si in consecinta valoarea activelor au crescut considerabil.”
O serie de banci de investitii au profitat de pe urma avantului luat de proiectele din infrastructura la nivel mondial prin lansarea de fonduri. Spre exemplu, UBS a licitat pentru Thames Water in urma unei aliante cu Qatar, asigurandu-si finantarea prin intermediul fondului propriu Global Infrastructure.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026