Proiectul Casa Radio, aproape de un nou inceput?
Casa Radio, unul dintre cele mai asteptate proiecte de pe piata Capitalei, se afla aproape de un nou inceput, dupa ce Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) a inceput procedurile de reziliere a contractului incheiat in anul 2003 si care prevedea transformarea cladirii intr-un complex comercial si de birouri
Casa Radio, unul dintre cele mai asteptate proiecte de pe piata Capitalei, se afla aproape de un nou inceput, dupa ce Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) a inceput procedurile de reziliere a contractului incheiat in anul 2003 si care prevedea transformarea cladirii intr-un complex comercial si de birouri.
“Nu mi-a fost usor sa aflu toate detaliile acestui contract. Dupa in-delungi sapaturi si constituirea unei comisii de verificare (…), am decis inceperea procedurilor de reziliere a contractului Dambovita Center care era deja pe teava, cu toate autorizatiile de constructie obtinute”, a declarat ieri Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului din MTCT.
Borbely a mai precizat ca firmele implicate nu au reusit sa convinga cu privire la capacitatea de finantare a proiectului.
“In urma verificarilor am constatat ca una dintre firme este in faliment, iar cealalta este de negasit. Desi contractul a fost preluat ulterior de o a treia societate, aceasta nu a reusit sa ne convinga ca poate finanta derularea acestui contract. Este vorba de un contract mare, de peste 130 de milioane de dolari”, a continuat Borbely.
Ministrul a mai precizat ca reluarea licitatiei pentru atribuirea contractului va avea loc in scurt timp.
“Realizarea acestui proiect a fost amanata nepermis de mult. Am pornit aceste proceduri pentru ca este o rusine ca in mijlocul Bucurestiului sa existe o astfel de cladire. Sper sa reziliem cat mai repede acest contract si sa realizam o licitatie la care sa participe finantatori puternici”, a mai spus Borbely.
Proiectul Casa Radio a fost anuntat inca din toamna anului 2002, iar in luna martie 2003 a fost semnat primul parteneriat public-privat de pe piata romaneasca.
La momentul respectiv firma Mimel Insaat, o companie de constructii din Turcia, impreuna cu firma britanica Orb Estates, au fost selectate de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL) pentru a investi 130 milioane dolari in transformarea fostei Case Radio intr-un complex multifunctional ce urma sa cuprinda un mall, un hotel de cinci stele, apartamente de lux si un centru de conferinte, dar si un spital si o parcare, centrul urmand a fi numit Dambovita Center. Pentru derularea proiectului, Compania Nationala de Investitii si cele doua firme straine au infiintat firma Dambovita Center.
Oficialii turci spuneau la momentul respectiv ca lucrarile or sa inceapa in vara anului 2003, dupa obtinerea autorizatiilor, finantarea urmand a veni din Marea Britanie, avand in vedere ca Orb Estates desfasura activitati in domeniul financiar.
Pe lista comapniilor interesate de proiect a intrat si lantul hotelier Hyatt, care a semnat chiar, potrivit informatiilor din piata, un acord pentru dezvoltarea unui hotel Hyatt in cadrul complexului. Lucrarile de constructii nu au inceput nici in prezent.
Intre timp, grupul turcesc Mimel si si ORB Estates au iesit din actionariatul companiei care detine proiectul, Dambovita Center Srl, cota lor fiind preluata de alti actionari care detineau o participatie minoritara, cum este si cazul altui grup turcesc, Cenk Demir.
Oficialii turci spuneau ca vor demara in cel mai scurt timp lucrarile schimband denumirea proiectului din Dambovita Center in Metropola.
Conform planurilor initiale complexul urma sa fie ianugurat in anul 2007, pana atunci urmand a fi livrate spatiile de birouri, apartamentele de lux, un centru comercial de tip mall, un centru de sanatate si fitness, o parcare cu mai multe niveluri si in cele din urma hotelul Hyatt.
Proiectul Casa Radio reprezinta, potrivit analistilor imobiliari, unul dintre cele mai importante proiecte ce ar pueta fi dezvoltate in Capitala, fiind situat intr-o zona foarte centrala, chiar pe malul Dambovitei.
Una dintre solutiile vehiculate de multi jucatori din piata imobiliara a fost rezilierea contractului cu investitorii turci si reluarea licitatiei, mai ales ca in ultimii ani tot mai multe fonduri de investitii si dezvoltatori imobiliari si-au manifestat interesul pentru a investi pe piata romaneasca sume de ordinul miliardelor de euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026