Proiectul codului fiscal nu incurajeaza piata de capital, spune seful bursei
Proiectul codului fiscal nu incurajeaza piata de capital, spune seful bursei
Proiectul de Cod fiscal nu incurajeaza piata de capital, conform reprezentantilor Bursei de Valori Bucuresti, care au propus Ministerului de Finante sa pastreze macar actualele prevederi privind impozitarea castigurilor de pe Bursa, care prevad tot o cota de 16%, dar o metoda diferita de aplicare.
Noile prevederi fiscale, care sunt inca in faza de proiect, ar urma sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2006. “Am propus mentinerea prevederilor actuale din Codul fiscal”, spune Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti.
Conform prevederilor actualului cod fiscal, castigurile obtinute din vanzarea si cumpararea actiunilor pe Bursa se impoziteaza incepand de la 1 ianuarie 2006 cu 1% prin retinerea de catre brokeri, urmand ca impozitul total sa fie stabilit la finalul anului prin aplicarea unei cote de 16% pe castigul adus de intregul portofoliu, pierderile fiind deductibile.
In plus pentru actiunile detinute mai mult de un an impozitul ar fi urmat sa fie de 1%. Pana in acest an castigurile obtinute din fiecare tranzactie erau impozitate cu 1%, la fel ca in cazul dobanzilor bancare
Proiectul actual al Codului fiscal elimina cota de 1% pentru investitorii pe termen lung, acestia urmand sa fie taxati tot cu 16% indiferent de durata investitiei. Mai mult, cota de 16% ar urma sa fie aplicata pe castigul obtinut din fiecare tranzactie, o regularizare la nivelul intregului portofoliu urmand sa fie realizata periodic. Impozitele majorate ar urma sa fie aplicate doar pentru actiunile achizitionate de la 1 ianuarie 2006.
Din cauza faptului ca profitul unui investitor la nivelul intregului portofoliu nu poate fi decat cel mult egal cu suma castigurilor din fiecare tranzactie, pe bursa inregistrandu-se destul de frecvent si pierderi, regularizarea impozitului ar urma sa se realizeze intr-o singura directie: statul sa returneze periodic impozitele platite in plus de investitori, ceea ce ar putea genera fluctuatii sezoniere pe piata si ar reduce si mai mult randamentele investitorilor.
“Un astfel de nivel de taxare aplicat si pentru investitiile pe termen lung ar reduce sansele companiilor de a se finanta pe termen lung, iar sansele de realizare a programului de dezvoltare a pietei de capital se reduc”, spune directorul Bursei de Valori Bucuresti.
“Nu cred ca se poate pune un semn de egalitate intre piete”, spune Farmache, referindu-se la intentiile Finantelor de egalizare la 16% a cotei de impozit pe toate tipurile de venituri: din munca, pe profit, pe dobanzi, pe castigul din investitii sau din chirii. El spune ca exista mai multe state in Europa care au eliminat chiar impozitul pe castigurile de pe Bursa pentru a incuraja dezvoltarea pietei de capital.
Bursa este una dintre cele mai sensibile piete la modificarile de fiscalitate, reactia investitorilor putand fi observata pe piata foarte rapid.
Declaratiile neclare ale reprezentantilor guvernamentali privind modul de impozitare a castigurilor au determinat fluctuatii majore ale cotatiilor actiunilor in primavara acestui an, cand investitorii au aruncat in piata cu milioane de actiuni de teama ca profiturile acumulate in mai multi ani sa nu le fie impozitate cu o cota de 16 ori mai mare.
Pana acum Bursa nu a avut o reactie evidenta la discutiile privind schimbarea modului de impozitare, dar brokerii spun ca investitorii stau in expectativa asteptand sa vada care prevederile privind fiscalitatea atunci cand proiectul va fi finalizat. vlad.nicolaescu@zf.ro
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026