Versiunea completă
Eveniment

Proiectul Legii cadru privind salarizarea unitară: mai bine șofer decât funcționar debutant

Un șofer de la cabinetul unui demnitar va avea un salariu cu 20% mai mare decât un funcționar debutant cu studii superioare, conform proiectului legii cadru privind salarizarea unitară. Șoferul ar urma să aibă un coeficient de 1,41 din salariul minim, iar un funcționar debutant 1,19. Președintele României, premierul, președinții celor două Camere ale Parlamentului și președinții Curții Constituți…

Ziarul Financiar · 25 august 2010 · 3 min de citit

Un șofer de la cabinetul unui demnitar va avea un salariu cu 20% mai mare decât un funcționar debutant cu studii superioare, conform proiectului legii cadru privind salarizarea unitară. Șoferul ar urma să aibă un coeficient de 1,41 din salariul minim, iar un funcționar debutant 1,19. Președintele României, premierul, președinții celor două Camere ale Parlamentului și președinții Curții Constituționale și al Curții de Conturi sunt funcțiile cel mai bine remunerate, potrivit proiectului Legii cadru privind salarizarea unitară, pus în dezbatere publică pe site-ul MMFPS, notează Mediafax.
Proiectul de Lege cadru stabilește șapte familii ocupaționale de funcții bugetare, respectiv: administrație, învățământ, sănătate, cultură, diplomație, justiție, apărare și ordine publică și siguranță națională. De asemenea, actul normativ stabilește și reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea premierului și cele aflate sub controlul Parlamentului.

Potrivit proiectului de act normativ, doar pentru funcția de președinte al României a fost atribuit coeficientul maxim – 15.

Prim-ministrul, președintele Curții Constituționale și al Curții de Conturi, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților vor avea coeficientul de ierarhizare 14,63.

Potrivit documentului, pentru viceprim-ministrul, judecătorul, vicepreședintele Curții de Conturi, președintele Autorității de Audit, președintele Consiliului Concurenței și vicepreședinții Senatului și al Camerei Deputaților coeficientul stabilit este 14,15.

Ministrul de stat va fi remunerat cu echivalentul a 13,90 salarii minime, miniștrii și miniștrii delegați cu 13,45 salarii minime.

Pentru secretarul de stat membru al Guvernului coeficientul stabilit este 13,15, iar pentru un secretar de stat de 12,41.

Cei mai mari coeficienți de ierarhizare pentru funcțiile corespunzătoare înalților funcționari publici sunt pentru prefect – 9,94 și secretar general – 9,46, iar inspectorul guvernamental sau comisarul general au coeficientul maxim 9.

În cazul funcțiilor publice de conducere, cel mai mare coeficient de ierarhizare a fost atribuit secretarului de județ, respectiv al municipiului București – 9,23 pentru funcționarii care au gradul II și 7,96 pentru gradul I, iar cel mai mic pentru persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și al autorizării executării lucrărilor de construcții la nivel de comună, respectiv 2,16.

În cazul funcțiilor publice generale de execuție, auditorul cu grad profesional superior și care ocupă o funcție publică de stat are cel mai mare coerficient – 5,10 iar referentul cu grad profesional debutant are are stabilit un coeficient de 1,19.

La funcțiile publice specifice de execuție, cel mai bine remunerat va fi controlorul delegat al Ministerului Finanțelor Publice, grad profesional superior, pentru care s-a stabilit coeficientul 5,10 și inspectorii vamal, de muncă sau social cu grad profesional superior, al căror coeficient maxim de ierarhizare este 4,62.

În cazul managerilor publici, în funcție de gradul profesional, coeficienții sunt 7,39 pentru grad superior, 7,03 pentru grad principal și 6,37 pentru asistent.

Pentru salarizarea personalului contractual din cadrul cabinetului demnitarului, cel mai bine remunerat va fi directorul de cabinet, experții și consilierii pentru care a fost stabilit un coeficient de 4,62 iar pentru secretarul de cabinet, secretarul dactilograf și curierul personal (șoferul) coeficientul este 1,41.

Potrivit proiectului de act normativ, salariile de bază, soldele funcțiilor de bază și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei 1, rotunjindu-se din leu în leu, în favoarea salariatului. Citiți mai mult pe www.mediafax.ro.

Citește și