Proiectul spatial Galileo este impulsionat de un acord italo-german
Italia si Germania au solutionat o controversa care ameninta lansarea sistemului de navigare prin satelit Galileo, proiect in valoare de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, sustinut de Uniunea Europeana, transmite Reuters.Prin acordul incheiat de cele doua tari, coordonarea proiectului a fost impartita intre compania germana Astrium, detinuta de EADS, si societatea italiana Alenia, subsidiara a g…
Italia si Germania au solutionat o controversa care ameninta lansarea sistemului de navigare prin satelit Galileo, proiect in valoare de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, sustinut de Uniunea Europeana, transmite Reuters.
Prin acordul incheiat de cele doua tari, coordonarea proiectului a fost impartita intre compania germana Astrium, detinuta de EADS, si societatea italiana Alenia, subsidiara a grupului de aparare controlat de stat Finmeccanica, a indicat guvernul italian.
“S-a ajuns in cele din urma la un acord”, a afirmat ministrul Transporturilor de la Roma, Pietro Lunardi. Cancelarul german Gerhard Schroder a indicat, intr-un comunicat publicat vineri, ca este “o zi mare pentru Europa”.
Controversa dintre cele doua tari, legata de statul care va gazdui sediul Galileo, a intarziat finantarea proiectului de lansare a pana la 30 de sateliti europeni, care sa concureze cu serviciile sistemului american Global Positioning System (GPS).
Acordul deblocheaza prima transa semnificativa de fonduri pentru proiectul de 3,2-3,4 miliarde de euro. Ministrii Uniunii Europene au alocat pentru acest plan 550 milioane de euro, care vor finanta, impreuna cu cele 550 milioane de euro din partea Agentiei Spatiale Europene, dezvoltarea sistemului Galileo pe parcursul a patru ani.
Lansarea proiectului Galileo a fost pusa sub semnul indoielii inca de la finalul anilor ’90, cand un grup de state membre ale UE au refuzat sa elibereze fondurile necesare, nefiind convinse de necesitatea unei replici costisitoare pentru un sistem american deja existent. Cu toate acestea, tarile respective – Marea Britanie, Germania si Olanda – au revenit asupra pozitiei lor si au acceptat, in cele din urma, ideea ca proiectul este justificat din punct de vedere economic.
Sustinatorii Galileo sunt de parere ca reteaua europeana de sateliti va furniza informatii mai precise si nu va fi in pericol de a fi inchisa in cazul unui razboi, dupa cum se poate intampla cu GPS.
Conform unui comunicat publicat de autoritatile italiene, sediul Galileo Industries – compania care va fi insarcinata cu managementul proiectului, va fi amplasat in Germania, iar directorul sau executiv va fi numit de Astrium. Alenia va numi directorul executiv adjunct al companiei.
Surse industriale germane au indicat ca alte roluri-cheie din cadrul companiei vor fi impartite cu ceilalti doi principali sustinatori ai contributiei Agentiei Spatiale Europene la proiect, Marea Britanie si Franta. Cele patru state au convenit sa participe fiecare in proportie de 17,5% la suma de 550 milioane de euro reprezentand contributia agentiei.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026