Prometheus

Sub egida Clubului Prometheus si a Fundatiei Anonimul s-a desfasurat la Sfantu Gheorghe – Delta, intre 18 si 27 iulie, tabara-concurs de creatie pentru tineri pictori si sculptori. Juriul format din Sorin Marin (presedintele Fundatiei Anonimul) si din criticii de arta Aurelia Mocanu si Pavel Susara a desemnat urmatorii premianti: sculptorul Costin Ionita, pictorii Alexandru Niculescu si Daniela Chirion.

Suportul material si mediatic al taberei, conditiile excelente de cazare, premiile substantiale si mentiunile onorifice (Marius Rosu si Mira Dutescu) fac din aceasta initiativa privata un model unic la noi de pionierat artistic intr-o zona geografica aspra, dar cu potential estetic si emotional incontestabil. Cei doisprezece participanti sunt artisti sub 25 de ani, selectati din toate centrele artistice ale tarii de catre acelasi juriu, in urma vizionarii portofoliilor si a doua expozitii de grup gazduite de Clubul Prometheus in lunile mai-iunie a.c.

Experienta micului grup artistic la gurile Dunarii a contat pentru tinerii creatori cat un botez al inceputului de cariera. Imersiunea, aproape la propriu, intr-o natura cu adevarat primordiala si implacabila i-a solicitat intr-o maniera insidioasa pe participanti, chiar daca recuzita estivala si jovialitatea au constituit primul strat al decorului. Plaja nesfarsita si impasarita, dune cu catina si vipere, canale cu egrete albe pasind peste nuferi galbeni, cherhanaua cu tariile ei, gospodariile egale, concurand doar in urzeala florilor, oameni frumosi, harnici si primitori refaceau pentru actuala generatie digital-atomica ceva din atmosfera 2 Mai-ului Ninei Cassian.

Soarele lichidator (pana si al tantarilor) a testat cel mai dur tarcul unde au lucrat, aproape de dig, cei patru sculptori ai taberei. Oana Coliban, artista cu bagaj intelectual notabil si cu mobilitate si in alte domenii ale plasticii, a degrosat un trunchi dupa silueta unui vaslas care, din solicitarile prea mari intreprinse de artista insasi, a ramas indurerat, intr-un gest de efort supraomenesc. Catalin Oancea, valcean cu osatura nordica, compulsiv ca un german estic dupa Reunificare, a folosit timpul (oricum prea scurt pentru o tabara de sculptura) cu siretenia sarpelui. A gestat si a acumulat energii telurice la “Toana pierduta”, stabilimentul “hard” al localitatii. Lucrarea lui Oancea reface din coaste decupate din scandura arcuirile unei reptile obligata sa traverseze un cadru, adica o instanta rationala. Ingenioasa si limpede in modularea ei seriala, lucrarea lui Oancea ni-l recomanda ca pe un bun analist-jucator al gramaticii 3D a formei.

In distributia celor douasprezece roluri de “apostoli” ai artei pe cele mai proaspete pamanturi dintre ape, Matei Dumitrescu a reprezentat poate cel mai bine partitura “tineretii responsabile”. Sculptorul a atacat neobosit, sub vipie, trei busteni de plop care se aditionau pe trama compozitionala clasica deja a monumentalului de simpozion. Axa verticala a unui trofeu se va imbogati cu volume echilibrate pe vectori diagonali in spatiu. Matei a ajuns foarte aproape de laurii mentiunii intr-un timp.

Costin Ionita a binemeritat admiratia unanima a grupului, atat ca personaj discret-arogant, cu un look de Marlboro Country, cu cai salbateci din codrii de stuf cat si, indubitabil, pentru eleganta si creativitatea cu care si-a executat ansamblul sculptural. A folosit eminamente datele locului si a daruit Sfantului Gheorghe al Deltei epura unui armasar cu contur din linii de stuf, “muscand”, vorba din Phoenix mult ascultat in tabara, dintr-un balaur asamblat din trunchiuri roscate si rasucite de ape, dibuite de “eroul” Costi intr-o scurta expeditie land-artista cu lotca.

Mai protejati de arsita, cei opt pictori ai taberei s-au ascuns la trei zile de la instalare, precum pasarile, sa cuibareasca, care cum poate, peste panzele, relativ mari, pe care si le-au comandat. Orizontalitatea funciara a locului, explorata in tromba si prin cavalcada cu salupele, a lucrat subliminal asupra optiunilor compozitionale. Marius Rosu si Mira Dutescu au unit fiecare panzele intr-un diptic prelung pe care au depus cate o compozitie figurativa animaliera, cu decodare simbolica. Mira Dutescu, craioveanca urmand cursurile Facultatii de Arte timisorene, lipsita de prejudecatile vreunei instante profesorale, a aruncat in ape cu navoade, pesti si ierburi un mare nud roz de rusalca “grunge”.

Pictorul clujean Marius Rosu povesteste in tente subtiri, atmosferizate precum in ceturile galbene ale lui Turner, despre metamorfoza, imaginand doua sfere fata in fata, una cu un ganditor ghemuit, cealalta cu o broscuta, cu imagine dubla, marita si irizata, emblema a transformarii miraculoase.

Vedere plonjanta care sa inghita orice linie de orizont foloseste Adrian Iurco, artist muralist, pictor de biserici, de unde o mare dexteritate a figurativului si o buna memorare a pensulatiei largi. Iurco, personaj tonic si blajin, a fost o dubla gazda a taberei. Om al Deltei, nascut la Mahmudia, Iurco a fost primul talmaci al cuvintelor si obiceiurilor ucrainene, adica “hahole”, din Sf. Gheorghe iar apoi a “subinchiriat” biserica localitatii pentru cativa colegi de tabara caci aici incepuse de un an pictura “din nou” a peretilor. Tot in biserica, mai precis in clopotnita, a lucrat “Durer cel negru”, adica pletosul carliontat si sagalnicul oltean Alexandru Niculescu, masterand la clasa Sorin Ilfoveanu. Iute si ca gimnastica picturala, Alex a facut din clopotele satului apoi dintr-o localnica coropisnita defuncta cate un hipermotiv pentru doua panze expresioniste, bine strunite pe corzile de sus ale neofigurativului tinerei picturi bucurestene.

Daniela Chirion este o emanatie, in sensul cel mai delicat poetic al termenului, a clasei de pictura Horia Pastina. Pictorita, imateriala si fascinanta pentru diagrama vietii taberei, a captat doar, urmand ca asezarea laborioasa in densitatea picturala sa aiba loc in atelierul personal, un motiv peisagistic al locului.

Raluca Draniceanu este cea care a pus cel mai aproape de abstract prelucrarea senzatiilor acvatice si atmosferice. Pe un diptic cu raporturi mai ales valorice, de alb-negru si hasurari in negru, pictorita, de o certa energie discursiva, isi propune de aceasta data o surdina a procedurilor atat de bine exersate de elevii profesorului Teodor Moraru. O alta absolventa a Academiei Luceafarul, pictorita cu un bogat palmares, Oana Cosug a asamblat pe doua panze “sonore”, pata decisa de culoare, venita din colaj, si trama grafica complicata cu sugestii spatiale de motiv peisagistic. Cea mai tanara participanta, studenta la sectia de pedagogia artei din Bucuresti, Madalina Mihai, a stimulat grupul prin harnicia din schitele ei preparatorii. Madalina a preluat cel mai firesc motivul formal inedit gasit in peisajul Deltei si l-a transpus intr-o imagine picturala cu valori grafice decise, luminoase si cu siguranta unor taieturi compozitionale dinamice.

Pe langa raportarea la o natura stihinica, tinerii artisti aflati sub lancea Sfantului Gheorghe al apelor si-au tatonat constiinta de generatie, apoi raportul cu o comunitate arhaica si, prin contrast, relatia cu o echipa care i-a pus in fata profesionistilor media, intr-o prima treapta a construirii imaginii lor profesionale.

Acestea au fost undele de soc extrem de pilduitoare ale taberei-concurs Prometheus care, alaturi de cea paralela de poezie, se arata, si etimologic vorbind, “cel prevazator” cu valorile ce cresc.