Propaganda pe masa de disecție/ de Ziarul de duminică

Călin Hentea

Statul și propaganda

Institutul European

O campanie de propagandă nu apare din senin. Ea este gândită și apoi pusă în aplicare de cineva anume. Nu de orice fel de oameni, ci de personaje care au interesul, puterea și mijloacele necesare pentru a face acest lucru. Deoarece propaganda presupune o acțiune de influențare premeditată în masă, acest lucru nu se poate face de o singură persoană, ci de un colectiv structurat anume. Astfel ajungem la instituția de propagandă a statului.

Această carte propune o radiografie a principalelor instituții de propagandă ale ma­rilor puteri care au jucat un rol semnificativ în istoria secolului al XX-lea. Adăugată precedentelor două volume apărute lunile trecute și prezentate de ziarul nostru – „Spectacolul propagandei”, Editura Meteor Press și „Propaganda în război. O istorie universală”, Editura Cetatea de Scaun – „Statul și propaganda” adâncește subiectul și pune sub lupă instituții de stat și private care au avut sau încă au un rol imens în manipularea opiniei publice. Călin Hentea nu este doar excelent documentat, ci practic un expert, iar următoarele trei volume pe care aflăm că le are deja scrise pe aceeași temă a propagandei vor ajunge în mod cert să se însumeze într-o adevărată enciclopedie. (Cu vreo doi ani în urmă, Călin Hentea a și publicat o voluminoasă carte intitulată  „Enciclopedie a propagandei românești”, la Editura Adevărul. De astă dată ar fi vorba de o Enciclopedie universală a propagandei). Dar să revenim la cartea de față.

Am investigat – spune autorul –, în măsura posibilităților și a informațiilor disponibile, principalele instituții de propagandă ale marilor puteri care au jucat un rol semnificativ în istoria secolului al XX-lea. De aceea am început cu Marea Britanie, statul care a instituționalizat propaganda în deschiderea Primului Război Mondial și am încheiat cu România, pornind de la instituțiile Regatului și străbătând apoi culoarele întunecate ale Casei Scânteii și ale sediului CC al PCR din fosta republică populară, ulterior socialistă. Nu am pătruns în departa­mentele, secțiile, direcțiile sau serviciile de imagine și relații publice ale României postdecembriste, pentru a evita controverse și polemici politice conjuncturale și partizane. Deoarece relația dintre instituțiile mediatice și propa­gandă este una pe cât de amplă, pe atât de complicată, cu excepția câtorva mențiuni ale unor publicații de partid sau PSYOPS, am ocolit „organele de presă”, a căror analiză ar fi necesitat un volum de sine stătător.

A fost mai ușor să găsesc date și informații despre structurile de propa­gandă americane sau britanice, decât despre cele sovietice sau chineze, ale căror arhive sunt protejate nu doar de secretoasele autorități ale statului, ci și de barajul de limbă. Se vorbește și se scrie foarte mult despre propaganda sovietică sau cea maoistă, dar la modul general, mecanismele instituționale ale acelor uriașe industrii de propagandă rămânând încă obscure. Sunt conștient că au rămas în afara discuției acestui volum instituțiile de propagandă mai vechi sau mai noi ale multor state ce prezintă un profil aparte, precum cel nord-coreean, cel cubanez, vietnamez sau chiar venezuelean sau argentinian sau ale altor importante state europene. Calea este însă deschisă cercetării și călătoriilor transoceanice de documentare.

Am încercat să acopăr într-o măsură cât mai elocventă propaganda desfășurată de structurile de imagine sau de relații publice (cum le place oficialilor din aceste instituții să li se spună), ale unor organizații internaționale de mare vizibilitate mondială precum NATO, dar și unele ONG-uri la fel de cunoscute precum Amnesty International sau Greenpeace. Totodată, am crezut potrivită gruparea într-un capitol distinct pe de o parte a anumitor instituții aparte de propagandă, cum sunt cele private și care sunt camuflate sub denumirea de „firme de relații publice”, iar pe de altă parte a institutelor/centrelor culturale în străinătate ale diferitelor state.

Pentru toate instituțiile luate în discuție am căutat să păstrăm același format de analiză, indiferent de profilul lor. Am început printr-un cadru politico-instituțional care să permită înțelegerea contextului în care a apărut și s-a dezvoltat respectiva instituție; apoi am creionat un istoric al principalelor acțiuni sau campanii desfășurate de aceasta și am concluzionat prin câteva considerente privind respectiva eficacitate propagandistică instituțională, adică ce s-a obținut din ceea ce s-a dorit, căci cheltuielile reale nu cred că vor putea fi vreodată calculate.