Proprietarul Alro va castiga 94 mil. $ din listarea la Londra
Compania elvetiana Vimetco (fosta Marco Industries), actionarul majoritar al producatorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), estimeaza castiguri brute de circa 94 mil. dolari (aproape 70 mil. euro), in urma vanzarii certificatelor globale de depozit (GDR-uri) pe bursa de la Londra
Compania elvetiana Vimetco (fosta Marco Industries), actionarul majoritar al producatorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), estimeaza castiguri brute de circa 94 mil. dolari (aproape 70 mil. euro), in urma vanzarii certificatelor globale de depozit (GDR-uri) pe bursa de la Londra.
Principalul actionar al Vimetco este omul de afaceri rus Vitali Masitki, care detine 60% din actiunile companiei, potrivit Bloomberg. Vimetco a stabilit pretul pentru oferta initiala la Bursa din Londra, destinata investitorilor institutionali, la 9 dolari pentru un certificat global de depozit, ceea ce implica o capitalizare de piata de 2 mld. dolari (1,48 mld. euro), potrivit unui comunicat al companiei citat de Mediafax.
Veniturile agregate brute din tranzactie sunt estimate la 515 mil. dolari (381 mil. euro), respectiv 593 mil. dolari, in cazul in care investitorii vor exercita optiunea de suprasubscriere. Oferta implica listarea a pana la 30% din titlurile firmei, inclusiv noi actiuni ordinare, emise de Vimetco sub forma certificatelor globale de depozit (global depositary rights – GDR), si titluri existente, vandute de actionarii actuali ai companiei, de asemenea, sub forma de GDR.
Vimetco, care deruleaza operatiuni in Romania si in China, anuntase pe 13 iulie ca intentioneaza sa stranga intre 83,6 si 109,7 mil. dolari, in urma listarii, fondurile fiind destinate reducerii datoriilor catre actionari si indeplinirii unor obiective generale ale companiei, inclusiv finantarea programului de cheltuieli de capital in 2007. Compania-mama a Vimetco, Romal Holdings, a acordat firmelor care intermediaza oferte, respectiv UniCredit Markets & Investment Banking si Morgan Stanley, optiunea de a prelua pana la 8,6 milioane de actiuni suplimentare, care poate fi exercitata timp de 30 de zile de la anuntarea pretului ofertei.
Includerea companiei pe lista oficiala a autoritatii britanice din domeniul listarilor, precum si inceperea tranzactiilor neconditionate cu titlurile Vimetco sunt programate pentru 2 august. “Oferta publica initiala a Vimetco a fost un succes. Sustinerea primita din partea investitorilor institutionali pentru tranzactie a fost puternica, demonstrand increderea in operatiunile stabilite in Romania si recunoasterea oportunitatilor si a potentialului de pe piata chineza, sustinute de o echipa puternica de management”, a declarat directorul general al Vimetco, Christian Wuest.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026