Versiunea completă
Companii

Proprietarul French Bakery: Cine trece de acest an se poate considera un supraviețuitor

Dinu Cismărescu, acționarul prin­cipal lanțului de brutării-patiserii cu specific franțuzesc French Bakery, spune că anul 2012 este cel mai dificil pentru businessul său de la începuturile din 2005 până astăzi.

Cristina Roșca · 29 iulie 2012 · 1 min de citit

Dinu Cismărescu, acționarul prin­cipal lanțului de brutării-patiserii cu specific franțuzesc French Bakery, spune că anul 2012 este cel mai dificil pentru businessul său de la începuturile din 2005 până astăzi.

“În acest an am început să avem probleme cu cash-flowul și cu plățile. Dacă lucrurile mergeau prost, dar rezonabil înainte de decembrie 2011, apoi a urmat scădere bruscă și oarecum inexplicabilă”, spune el.

Anul trecut lanțul de 15 brutării-patiserii a avut afaceri de 3 mil. euro, o valoare care s-a menținut constantă în ultimii ani. Criza financiară a erodat însă profitul companiei, potrivit lui Cismărescu, care se ferește să dea cifre.

“Cine va trece de acest an se poate considera un supraviețuitor”, spune Dinu Cismărescu (46 de ani), de profesie medic chirurg.

În condițiile în care businessul merge pe o pantă descendentă, antreprenorul spune că nu va mai deschide nicio locație nouă, ba mai mult, este o situație fericită că nu începe să închidă.

Citiți materialul integral pe www.zfcorporate.ro

Cismărescu, French Bakery: 2012 este de departe cel mai prost an pentru business. Ne punem speranțele în anul următor

Citește și