Propunere de pace în războiul sexelor/ de Elisabeta Lăsconi

Cine a fost mai întâi: bărbatul sau femeia? De ce femeile au nevoie de cuib, iar bărbații se aventurează în locuri noi, vor să cunoască și să cucerească alte lumi? În ce împrejurări au descoperit sexualitatea și nașterea, boala și moartea? Și cum s-a perpetuat și s-a accentuat diferența ce azi provoacă dezbateri și studii savante? Iată un șir de întrebări cărora Doris Lessing le caută răspunsurile în “Mitra” (The Cleft, 2007), roman extraordinar apărut în același an cu “nobelizarea” scriitoarei.

Doris Lessing a imaginat o lume primitivă, compusă din femei trăind pe țărmul apei, într-o comunitate în care își împart strict și precis sarcinile. Ele sunt Mitre (și cuvântul are aici sensul de matrice, uter) și nasc alte mitre, fecundate de val sau de Lună. Ciclul vieții lor monotone și pasive se precipită când încep să nască ființe diferite, cu mici “furtunuri”, al căror rost nu-l pricep. Îi numesc Monștri, și-i îi duc pe Stânca Morții oferindu-i vulturilor ca să-i devoreze, dar păsările îi poartă în gheare în vale, unde reușesc să supraviețuiască, hrăniți de o căprioară.

Povestea primelor femei (Mitrele) și a primilor bărbați (Monștrii) o reconstituie un autor care nu-și dezvăluie identitatea, este senator roman, preocupat de istorie, care se bazează pe documentele rămase din timpuri arhaice de la cele două comunități. El reface ordinea evenimentelor, confruntă mărturiile și caută explicații. Astfel, se înșiră episoadele în care se manifestă instinctul erotic – Mitrele tinere coboară în vale, se împreunează cu Monștrii și nasc apoi copii complet diferiți, cu altă energie. Multă vreme trăiesc separați, ele în grotele de pe țărmul mării, ei – în colibele din vale.

Doris Lessing reușește să evite și feminismul și misoginismul, urmărește din aproape în aproape diferențele dintre femei și bărbați, de care și unii și alții devin conștienți treptat. Mitrele nu se pot despărți de apă, lenevesc pe stânci, se retrag în grote, par fericite să se supună aceleiași rutine pe care o dau împerecherea și nașterea, nu le plictisește repetiția. Monștrii folosesc focul, intră în pădure și învață să vâneze, ocrotiți de vulturi și căprioare ce le țin loc de părinți.

Mai târziu, diferența se adâncește, când se nasc tot mai mulți copii, când băieții părăsesc grotele în care au crescut ca să trăiască alături de bărbați, aici parcurg ciclul inițierii, trec de la un stadiu la altul – copil, copilandru, tânăr, bărbat. Fractura apare când bărbații își fac bărci și plute, pornind pe mare în căutarea altor țărmuri, iar femeile rămân în locurile știute. Diferența atinge puncte critice, în momentul când se înfruntă Maronna, căpetenia femeilor, și Horsa, căpetenia bărbaților, privind responsabilitatea față de urmași.

Toate clișeele arhicunoscute se răsfiră în poveștile din vremuri arhaice: femei cicălitoare și bărbați imprudenți, dorința maternă de a ocroti copiii și ambiția virilă de a-i obișnui să înfrunte riscuri, tentația femeilor de a face reproșuri și a învinovăți, resemnarea bărbaților de a le suporta. Instinctul femeilor le face să acționeze centripet, au grijă să le rodească pântecul și colectivitatea să se perpetueze. Instinctul bărbaților generează o mișcare de tip centrifug, vor să cunoască ce se află dincolo de linia orizontului, cu orice risc.

Autorul care încropește din manuscrise o istorie coerentă judecă totul prin prisma propriei experiențe de familie, își observă fiul și fiica și vede câte îi deosebesc. Reflecțiile sale se adaugă epicii, transformă ficțiunea în amestec dulce-amar de fabulă și satiră, ce-i conferă o incredibilă actualitate. Citind, te minunezi când te regăsești într-o Mitră ori un Monstru, ori te oprești din lectură ca să pui semne la un pasaj, vrei să-l reiei sau să-l citești celuilalt … Așa descoperi că romanul seamănă a mesaj de pacificare în războiul ce durează de la facerea lumii, țintind să îmblânzească pe combatanții de ambele sexe pe calea inteligenței subtile.