Propunere de test la inceput de an si de continent

Daca tot am intrat intr-un an nou, care e musai sa fie mai bun; daca tot am intrat cu aceeasi ocazie si in Europa (institutional – caci geografic, istoric si cultural nu se punea problema), ceea ce implica si o anumita evolutie de civilitate, va propun un test. El mi-a fost sugerat de realitatea ca intalnesc zilnic oameni carora nu prea ai multe sa le reprosezi, isi vad de treaba lor, unii au – vorba ceea – si realizari, ba chiar, la o adica, sunt saritori, dar… au o mica problema de vocabular (vorba vine).
Asadar, cand ati spus ultima oara “Imi cer scuze”? Cui? Cat de des o faceti? Cu ce intonatie si cu ce mutra? In ce contexte? Cand ati rostit cel mai recent “Am gresit”? Pe bune, nu ironic. Nu in constructii de genul “Am gresit ca am avut incredere in tine” – ci “am gresit” pur si simplu, adica ati facut ceva ce nu trebuia sau ati sustinut sus si tare ceva care nu s-a confirmat.
Cum oricine greseste din cand in cand, e de asteptat ca oricine s-o recunoasca din cand in cand. Deci, cat timp a trecut de la ultima dv. mea culpa: o zi, un an, un cincinal, o viata? Cand ati spus ultima oara cu caldura “Te/va rog?” O rugaminte se poate rosti in multe feluri, inclusiv scrasnind din dinti – cand ati facut-o sincer, cu un zambet?
Dar “Multumesc!” cu un zambet cand s-a mai petrecut? Eventual “Multumesc frumos!” Solicitat sau (mai ales) nu, un serviciu, un gest, o vorba buna merita o multumire – va mai amintiti cand ati aplicat ultima oara acest principiu? Si, apropo, cand ati spus recent o vorba buna – fara un motiv special, fara sa vi se fi cerut ceva, doar uite-asa, am vazut un coleg ca e necajit si m-am gandit sa-i incalzesc un pic inima.
O categorie speciala, in care majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit pana acum au reactii aproape de neinteles, este – paradoxal – cea a situatiilor-standard, care apar repetitiv in calea fiecaruia dintre noi: nasteri, cununii, decesuri, imbolnaviri, succese, esecuri, promovari, retrogradari etc. Am constatat cu stupoare ca, desi un adult de peste, sa zicem, 35 de ani, trebuie sa fi discutat in viata lui cu cel putin zece persoane carora le-a murit recent cineva, foarte putini sunt cei care spun o vorba de bun simt in atare imprejurari. Ori folosesc formule scortoase, golite de continut (“Condoleante!”), ori spun o cruzime (“Cat avea? 75 de ani!? A!, pai atunci…”), ori – cel mai adesea – trec direct la “Cunosc eu un caz si mai si!” Nimic din suflet, nimic personal. Oare de ce?