Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Prospectiuni si-a dublat valoarea intr-o saptamana

Actiunile Prospectiuni Bucuresti au crescut de peste doua ori in ultima saptamana pe fondul unor volume mai ridicate decat de obicei. De altfel, aceste titluri au adus anul trecut unul dintre cele mai mari randamente de pe piata de capital, dupa o apreciere de 20 de ori

Adrian Cojocar · 13 aprilie 2007 · 1 min de citit

Actiunile Prospectiuni Bucuresti au crescut de peste doua ori in ultima saptamana pe fondul unor volume mai ridicate decat de obicei.
De altfel, aceste titluri au adus anul trecut unul dintre cele mai mari randamente de pe piata de capital, dupa o apreciere de 20 de ori. Valoarea de piata a companiei s-a triplat de la inceputul acestui an, pana la 115 mil. euro, luand in calcul pretul de inchidere de ieri. Evolutia a fost favorizata si de faptul ca actionarul majoritar, Tender SA, care detine peste 85% din companie, a vandut in ultima luna 0,2% din actiuni.
Compania din domeniul prospectiunilor geologice si geofizice a obtinut anul trecut un profit net de 39,8 mil. lei (11,3 mil. euro), de cinci ori mai ridicat comparativ cu 2005.
In aceeasi perioada, afacerile Prospectiuni s-au majorat cu 52,6%, pana la 206,4 mil. lei (58,5 mil. euro).
“Pentru a tine compania sus pe aceasta piata trebuie sa beneficiezi de tehnologii avansate in domeniu. Noi am investit sume importante in ultimii ani in echipamente de ultima generatie, care ne-au permis sa crestem in acest ritm”, a declarat Traian Gubandru, directorul general al Prospectiuni Bucuresti. Investitiile din ultimii trei ani s-au cifrat la 68,7 mil. lei (circa 18,6 mil. euro), iar pentru acest an reprezentantii companiei estimeaza ca vor investi 31,5 mil. lei (9,4 mil. euro).
Compania intentioneaza sa majoreze capitalul anul acesta prin acordarea a 10 actiuni gratuite la una detinuta anterior, masura ce ar putea sa fie discutata intr-o adunare viitoare, conform lui Traian Gubandru. Majorarea ar urma sa se realizeze prin incorporarea rezervelor constituite din profitul pe anii anteriori.
Printre cei mai importanti clienti ai societatii se numara Petrom si Romgaz, care contribuie impreuna cu circa 80% la ponderea afacerilor companiei. Compania este controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender prin Tender SA, un alt actionar important fiind SIF Muntenia, cu o participatie de 12%.

Citește și