Protejarea patrimoniului/ de Ziarul de duminică
Volumul reprezintă un demers de cercetare întreprins de autoare în contextul stagiului de studii doctorale. În ultimele două decenii și mai bine, chestiunile referitoare la protejarea patrimoniului arheologic din România se dovedesc a fi teme de actualitate, ce necesită deopotrivă recuperări și actualizări de ordin conceptual, o reconsiderare majoră a cadrului juridic național de referință, dar ș…
Corina Borș
Protejarea patrimoniului arheologic din România
Despre situri și monumente arheologice din perspectiva evoluției cadrului legislativ în context european
Editura Mega
Cartea apare sub egida Muzeului Național de Istorie a României, în cadrul seriei Monografii a muzeului.
Volumul reprezintă un demers de cercetare întreprins de autoare în contextul stagiului de studii doctorale. În ultimele două decenii și mai bine, chestiunile referitoare la protejarea patrimoniului arheologic din România se dovedesc a fi teme de actualitate, ce necesită deopotrivă recuperări și actualizări de ordin conceptual, o reconsiderare majoră a cadrului juridic național de referință, dar și raportarea la norme de bună practică și acțiuni concrete întreprinse – în acest domeniu – la nivel internațional. În cuprinsul patrimoniului cultural național per ansamblu, patrimoniul arheologic al României deține un loc central, prin ponderea numerică și materială, valoarea istorică și științifică, dar și prin mai îndelungata sa tradiție în privința cercetării și recunoașterii sale.
Cartea constituie – deopotrivă – o sinteză și o analiză cu privire la modalitățile de ordin legislativ și instituțional în baza cărora a fost gestionată începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și până în prezent problematica protejării patrimoniului arheologic, în special cu privire la siturile și monumentele arheologice, cu alte cuvinte asupra bunurilor imobile care constituie o parte însemnată a patrimoniului arheologic. Abordarea temei este una comparativă, pe de o parte având în vedere evoluția din România, iar pe de alta situația de referință la nivelul unor state europene și, mai apoi, al Uniunii Europene.
De asemenea, volumul este – dincolo de aspectele sale teoretice – o invitație la reflecție și dezbatere, pe diverse coordonate, cu privire la situația actuală a cunoașterii, salvgardării, gestionării și punerii în valoare a patrimoniului arheologic din România. Un asemenea dialog – de altfel foarte necesar –ar putea fi inițiat ținând cont de politicile moderne formulate la nivelul Uniunii Europene referitoare la patrimoniul cultural, recunoscând mutația survenită în fundamentarea acestora prin schimbarea de paradigmă determinată de reconsiderarea modului „Cum și prin ce mijloace putem să conservăm patrimoniul?” către o abordare axată pe un răspuns coerent și viabil la întrebarea „De ce trebuie să-i sporim valoarea și pentru cine?”.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026