Protestatarilor pașnici li se alătură studenții
Studenții care au plecat din Regie au ajuns la Universitate, ei strigând "Noi suntem studenți, nu suntem violenți". Pe tot traseul, din Regie până la Universitate, studenții au strigat lozinci contra președintelui.
Studenții care au plecat din Regie au ajuns la Universitate, ei strigând “Noi suntem studenți, nu suntem violenți”. Pe tot traseul, din Regie până la Universitate, studenții au strigat lozinci contra președintelui.
Ei au aplaudat când au trecut câteva ambulanțe SMURD pe lângă ei, pe stradă.
Ei au scandat “Suntem studenți, nu suntem violenți” și “Blonda, chelu’ și piticu’ să se ducă după Nicu”.
Nu s-au înregistrat incidente pe traseu.
Președintele UNSR, Ionuț Poenaru, spune că toți studenții și-au pus banderole albe pentru a se recunoaște ușor și a nu fi confundați cu cei care instigă la violență.
-
Ce va mai rămâne din industria auto germană? Mercedes-Benz anunță că suspendă toate noile investiții în fabricile din Germania, în timp ce compania aplică măsuri tot mai dure de tăiere a costurilor. „Cu toții vrem să evităm închiderea fabricilor”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Unde stăm bine în statisticile europene? România bate media UE la femeile din știință și inginerieWell & Wealth · 13 noiembrie 2026
-
Justiția americană, pe urmele banilor furați de la Binance de către hackerii nord-coreeni. FBI a confiscat criptomonede în valoare de 1,2 miliarde de dolariBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026