Versiunea completă
Eveniment

Proteste la Sofia. Mii de bulgari au strigat "Semnați ACTA - pierdeți alegerile"

Mii de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul capitalei bulgare, Sofia, pentru a protesta față de Acordul internațional împotriva comerțului cu bunuri contrafăcute (ACTA), sub sloganul "ACTA la Vista Baby!", relatează site-ul Novinite.com.

Mediafax · 11 februarie 2012 · 1 min de citit

Mii de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul capitalei bulgare, Sofia, pentru a protesta față de Acordul internațional împotriva comerțului cu bunuri contrafăcute (ACTA), sub sloganul “ACTA la Vista Baby!”, relatează site-ul Novinite.com.

Patru mii de bulgari au defilat prin Sofia, majoritatea tineri purtând masca lui Guy Fawkes, simbolul protestului global față de ACTA.

Aceștia au afișat pancarte pe care scria “Nu sunt terorist!”, “Nu ACTA”, “Stop ACTA sau o vom face noi”, “Semnați ACTA – pierdeți alegerile” sau “Basta cu ACTA”.

Participanții la manifestație, însoțiți de importante efective de poliție, au scandat de asemenea sloganuri pentru libertate pe Internet.

Mitinguri similare sunt organizate sâmbătă în alte 15-16 orașe bulgare și în 150 de orașe din toată Europa.

Citește și