ProTV: Nu funcționăm pentru a satisface orgolii, ci pentru a livra profit
ProTV, liderul pieței de televiziune, care pe 1 decembrie își începe cel de-al 16-lea an de activitate, va miza pe forțele proprii pentru ca businessul să poată prospera anul viitor.
“Vom miza pe noi înșine pentru a atrage mai mulți vizitatori. Suntem numărul 1 în televiziune, adică producem programele cele mai vizionate din România. Vorbim cu publicul nostru și aflăm ce vrea, îl cunoaștem și-i oferim calitate”, spune Constantin Mocanu (41 de ani), directorul general al companiei ProTV.
Mocanu afirmă însă că “nu ne interesează să fim lideri cu orice preț și în orice slot”. El recunoaște că sunt intervale orare unde investiția necesară pentru lidership ar fi prea mare față de posibilitatea slotului de a genera venituri. “Nu funcționăm pentru a satisface orgolii, ci pentru a livra profit.”
Compania Pro TV, ce deține posturile ProTV, Acasă, Pro Cinema, ProTV Internațional, Sport.ro și MTV și care este parte a grupului american de televiziune CME, este lider de piață pe toate segmentele orare ale targetului comercial, cu expecția sloturilor 6.00 – 7.00 și 12.00 – 13.00, de luni până vineri.
Compania Pro TV a raportat pentru nouă luni din an venituri de 109 mil. dolari (81 mil. euro), în scădere cu 9% față de perioada similară a anului trecut și un profit operațional (OBITDA) de 19 milioane de dolari (14 mil. euro), în scădere cu 50%.
“Fără a contesta cifrele, aș sublinia faptul că ele reprezintă o cotă de piață mai mare obținută de grupul nostru în 2010 față de 2009”, explică Mocanu, care a preluat conducerea executivă a operațiunilor companiei anul trecut de la Adrian Sârbu, cel care a creat ProTV-ul și care acum conduce de la Praga întregul CME, un grup cu o valoare de piață de 1,2 mld. dolari.
Mocanu spune că motivul care a stat în spatele scăderii încasărilor, “motiv evident și dureros pentru toată piața”, îl reprezintă scăderea pieței de publicitate, afectată dramatic de declinul continuu al economiei și al consumului din ultimele 26 de luni. Mai mult, evoluția descendentă a pieței de publicitate va continua până la sfârșitul acestui an.
“Estimările noastre arată o piață redusă cu 10% față de anul trecut, prin urmare trendul descendent al industriei se va menține și în trimestrul patru. Obiectiv vorbind, nu este lesne de compensat o asemenea scădere, nu poți înlocui într-o piață matură, grea, cu mulți jucători, printr-o creștere bruscă a audienței.”
În 2009, piața totală de publicitate pe TV a scăzut cu circa 40%, ajungând la 270-280 milioane de dolari
(200-210 milioane euro). Media, inclusiv televiziunile, a fost printre cele mai lovite piețe de scăderea economică, România pierzând în doi ani aproape 30 de miliarde de euro din PIB. Dintre toate țările unde operează grupul american CME – Cehia, Bulgaria, Croația, Slovacia, Slovenia -, România a fost cea mai afectată pe piața de televiziune din punctul de vedere al procentelor de scădere.
“Media este în mare măsură oglinda societății. În 2008, românii erau cei mai încrezători din Europa, în 2010 au devenit cei mai pesimiști. Ca pe noi toți de altfel, ne-ar fi ajutat hotărâri rapide, decise, măsuri drastice, poate nepopulare, ale Guvernului încă din 2008, când doar dacă deschideai ZF sau Financial Times aflai ce prăpăd avea să vină. În locul hotărârii ne-am tot minunat de cât de buni am fost în 2008, fără a rosti adevăruri. Ei bine, toate acestea se plătesc, iar Romania o face, mai greu și mult mai târziu decât alții, zilele acestea”, spune el. În 2008, anul de vârf, compania ProTV a avut venituri de 275 mil. dolari, cu un profit operațional de 111 mil. dolari.
Pentru a face față crizei financiare grupul CME a operat în toate țările reduceri puternice de costuri pentru a mai compensa din scăderea veniturilor, de la 1,1 miliarde de dolari în 2008 la 714 milioane anul trecut. La nouă luni, în acest an, veniturile CME au fost de aproape 500 de milioane de dolari. Nici România nu a fost scutită de măsurile de austeritate. “Suntem parte din CME, cifrele anunțate includ și măsurile operațiunii din România. Și noi am regândit operațiunea, am reașezat-o. N-aș spune că am redus costuri, ci că ne-am adaptat la noile condiții de piață. Am făcut asta fără a afecta calitatea programelor noastre, ba mai mult, criza economică nu a oprit dezvoltarea de conținut.”
Grupul ProTV s-a adaptat și a optat pentru flexibilitate în programare și politici de vânzări. Recesiunea nu a schimbat însă lucrurile mari ca principiu, a afectat numai dimensiunea lor, spune Mocanu.
România este a doua piață după Cehia ca importanță pentru CME. Directorul ProTV spune că industria media este un business care merge în siajul PIB, iar economia României este cu aproape 30% mai mică decât cea a Cehiei. “Nu trebuie să fim mâhniți de asta, există și o parte bună, pentru că avem potențial de creștere.”
Mocanu, care lucrează în televiziune de peste 16 ani, pornind de la reporter, prezentator, producător și șef de canal (sport.ro) până să ajungă la conducerea executivă a întregii companii ProTV, spune că piața românească este una aparte, cu sute de jucători, unde canalele mici au circa 40% din cota de audiență zilnică. Compania ProTV, cu toate canalele sale, are 31% din audiență, iar al doilea jucător, Intact (Antena 1 fiind canalul principal), deține 18%. “Românii sunt un public răsfățat, cunoscător, pe care-l satisfaci extrem de greu, iar asta se traduce prin importante costuri de programe.”
Pentru a câștiga teren pe piața locală și pentru a se adapta noilor trenduri, ProTV mizează puternic pe segmentul online. Compania a crescut traficul operațiunii sale de internet cu circa 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul site-urilor din portofoliu este aproape dublu față de 2009. “Anul trecut, tot aici, în ZF, spuneam că ne preocupă internetul în mod deosebit. Îmi păstrez afirmația și pentru următorii ani”. El adaugă că și în cazul internetului, ca și în cazul televiziunii, este vorba despre dialogul dintre “noi și români”. Românii sunt atrași de calitatea informației, de exclusivități, de diversitate și de viteza cu care sunt oferite știrile. Cel mai bine cotate site-uri ale grupului sunt sport.ro, stirileprotv.ro și acasatv.ro.
“Sport.ro este nava amiral a companiei ProTV în materie de internet. Mai mult, aș spune că sport.ro a deschis un capitol aparte, fiind primul brand românesc cu rezultate excelente atât în broadcasting, cât și în internet. Stirileprotv.ro sunt într-un accelerat proces de transformare, și mizăm pe o creștere de trafic la știri cu circa 40% în anul care vine. Rezultate deosebite are acasatv.ro, acesta fiind site-ul care ne aduce cea mai mare satisfacție în raport cu investiția făcută.”
Dezvoltarea pe internet nu se va opri însă aici. Investițiile vor continua, compania dezvoltându-se pe o serie de nișe, prin incont.ro, perfecte.ro, kombat.ro, crimetime.ro. În pofida evoluției bune a internetului chiar și în timp de criză, acesta nu are potențialul să depășească piața TV, crede Mocanu. “Da, piața de net crește spectaculos an de an, chiar și în criză, dar ea pleacă de la valori mici. Va continua să crească dar asta nu înseamnă că va ajunge să bată tv-ul în următorii cinci ani.”
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026