Proză la Junimea/ de Ziarul de duminică

O interesantă colecție de proză la editura ieșeană. Majoritatea volumelor sunt precedate de câte un „cuvânt însoțitor” semnat de criticul Ioan Holban.

Mara Magda Maftei – Și dacă omul vrea să fie fericit

Mara Magda Maftei este autor și cetățean româno-francez, actualmente conferențiar universitar la Academia de Studii Economice din București. După o teză de doctorat susținută în 2007 în istoria gândirii economice (ASE), urmează o a doua teză cu titlul Cioran și tânăra generație, finalizată în 2009 și susținută în cadrul Universității din București. O parte a cercetării consacrate lui Cioran și perioadei interbelice a constituit subiectul unei cărți apărută îndouă ediții  în 2009 și 2011 la Editura Contemporanul și a alteia apărută în 2013 la Editural’Harmattan, Paris, Cioran et le rêve d’une génération perdue. Din 2008, autoarea este cercetător asociat al Centrului de cercetări Thalim (Théorie et histoire des arts et des littératures de la modernité XIXe – XXIe siècles), Université Sorbonne Nouvelle Paris 3. Colaborator permanent al revistelor literare Viața românească (2001 – 2008) și Contemporanul, autor unic a multiple articole științifice publicate în SUA, Canada, Franța, conferențiar invitat de-a lungul timpului în Liban (Kaslik), Brasilia (Sao Paulo), Irlanda (Galway), Turcia (Izmir), Canada (Québec) pe tema literaturii angajate (relațiile dintre literatură, istorie, doctrine, societate), autoarea are o carieră în domeniu de peste cincisprezece ani.

„În Bucureștiul zilelor noastre, doi oameni de peste șaizeci de ani trec prin multiple transformări interioare. Cauzele exterioare nu lipsesc nici ele. După ce au construit socialismul cu umilință, Ghiță și Aglaie se trezesc forțat în plin capitalism. Ghiță devine din ce în ce mai mult o victimă, iar Aglaie călăul acestuia. Ficțiunea îmbină mai multe registre, de la comic până la dramatic.”

O radiografie crudă – susține criticul Ioan Holban.

Vasile Iftime – De la Petru citire

„La sfârșitul lecturării romanului De la Petru citire, nu-l pot imagina altfel pe  protagonist decât jucând de unul singur șotron în șopron, deoarece pentru el (a)casă înseamnă locul unde ești așteptat. Petru ar fi vrut să-1 joace în doi, dar iubita îi moare și nu poate rezista psihic acestui șoc/ joc. De atunci, el încearcă să arunce cât mai bine pietricica în pătrățelele șotronului, numai că de fiecare dată greșește: ori nimerește pe de lături de «căsuță», ori își pierde echilibrul (psihic) și iese obligatoriu din joc, țopăind de durere. Este, în fond, vorba despre jocul vieții, unde pătrățelele vizate/visate pot reprezenta viața unui dezrădăcinat și inadaptat în cadrul familiei, în internatul liceului, în școala militară, în spitalul de psihiatrie și în incinta monahală. Vasile Iftime scrie un matur și foarte bun roman poetic al (de-) formării îmbinat cu unul de moravuri, în care limbajul liric și apoftegmatic alternează fără stridențe cu acela buruienos și pitoresc, folosit de unele personaje.” (Vasile Spiridon)

Doina Popa – Ca frunza-n vânt

„Îmi era dor să citesc un roman «bengescian» cinstit – analiză psihologică, fie și cu  despicarea fi­rului în patru, cum spunea «marea europeană» din secolul trecut, in­trigă, portrete memorabile, tipologii, caractere, notații de adâncime, planuri epice fin structurate, lumea de marionete, familia și so­cietatea, monolog interior, problematica specială a cuplului, explorarea feminității în pârg sau în surpare –, în tradiția pe care va fi deschis-o, în proza noastră, Hortensia Papadat-Bengescu, continua­tă, apoi, de (uitatele?) Ticu Archip, Maria-Luiza Cristescu, Eugenia Tudor-Anton, Gabriela Adameșteanu, Dana Dumitriu, Alexandra Târziu, Adriana Bittel, Adina Kenereș și, iată, Doina Popa a cărei carte, «Ca frunza-n vânt», nu face decât să con­firme această paradigmă solidă a epicii noastre, structurată în prozele – nuvele, povestiri, romane, schițe  – «femeilor teribile» din anii ’70 ai literaturii noastre într-o poveste de dragoste care  explorează adâncul cuplului, problematica sa complicată tocmai din raportul pe care, încă G. Ibrăileanu, în «Privind viața» și «Adela»,  îl vedea în termenii amor și iubire.” (Ioan Holban)