Proze-lițe (I). Ținerea de minte/ de Anamaria Smigelschi
Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială, tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi și mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soția lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naționale și internaționale, autoare a opt cărți pentru copii și ilustratoare a nenumărate a…
…dar eu țin minte tot! Am amintiri clare de pe la doi ani. Țin minte cutremurul din 40, când, în brațe la Mami sub canatul ușii, cum e obiceiul la cutremure, întrebam: – Mergem la plimbare în pigiama ? Țin minte jacheta de angora cu care era îmbrăcată Ioana, cum Mario nu voia să se trezească și să ia parte la cataclism, că pe măsuța din odaia copiilor fugeau, înainte și înapoi, mașinuțele nemțești ale lui Cici care știau să nu cadă la margine. Țin minte mirosuri, țin minte gesturi, zgomote, ce-am mâncat după primul bombardament din 4 aprilie, că din laptele îndulcit pentru sufleu s-a făcut din greșeală omletă și era dulce. Cum ne-am culcat toți în patul matrimonial, patru la cap și trei la picioare și Mario voia și el la cap, că la picioare erau prea puțini. Țin minte ce am văzut pe un geam de subsol pe strada Luigi Cazzavilan când ne-a dat drumul mai devreme de la grădiniță și nu venise încă nimeni după mine, de mi-am pierdut răbdarea și am plecat acasă singură până în piața Buzești, de era Mami să aibă un colpo de spaimă. Țin minte când, în trecere prin gara Dumbrăveni, Dna. Arh. Hariton ne-a dat o cutiuță rotundă de tablă cu bomboane englezești și, când s-a lăsat pe vine pe scara vagonului, i s-au văzut chiloții roz, groși și lungi. Țin minte poeziile din abecedar, pagină de dreapta sau pagină de stânga, țin minte toate ilustrațiile, una câte una, din volumul nemțesc, gros și galben, cu poveștile lui Andersen, care s-a distrus la bombardament. Țin minte nume de doctorii, zei azteci, cuvinte răsunătoare. Ascund în mine un “Satin” din Azilul de noapte care scanda o r g a n o n . Cu cât ceva e mai nefolositor, cu atât mai dihai îl țin minte. Îmi ies cu ușurință din gură versuri de Grigore Haralambie Grandea, textele tâmpite ale reclamelor, știu nenumărate fraze de încurcat limba sau de numărat copii. Dacă aș fi învățat carte, aș fi fost un fel de Zoe Dumitrescu Bușulenga!
Când într-un timp dramatic, după ce luasem sedative, nu mi-am amintit cum îl cheamă pe Chagall și m-am speriat, Mario mi-a zis: – Eu chiar mă mir cum ții tu minte totul, eu nu țin minte nimic, iau Xanax și dorm liniștit!
Pe de altă parte, îmi uit peste tot umbrelele și mănușile, țin ochelari prin toate colțurile ca să-i pot găsi la nevoie, consum mai mult timp cu căutatul pensulei potrivite decât pentru desenat, nu pot suprapune numele compozitorului peste melodia pe care știu foarte bine să o fredonez, am pierdut trenuri importante confundând ora 20 cu 10, știu dacă e Luni sau Vineri, dar nu și în ce zi a lunii suntem, și încă alte multe defecte.
Vreau să spun prin asta că ceea ce veți citi, dacă veți avea răbdarea, este absolut, perfect, strict A D E V Ă R A T ! Nimic, nici nume, nici culori, nici situații NU este inventat.
Pe de altă parte, e inutil să adaug că nu este totul. Nu pot și nici nu vreau să fac mărturisiri complete, nu e o autobiografie, nu e un volum de memorii, sunt niște picături colorate, vesele, nostalgice sau triste, niște proze- lițe, sunt poveștile mele.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026