Proze-lițe (IV). Numele oamenilor/ de Anamaria Smigelschi

– Ciocolată cu lapte un leu batonu! scanda un copil de vreo trei ani, cârlionțat si rotunjor, cu burta înainte și mâinile la spate “ca domnii” ce patrula prin fața blocului cu nr. 10 A din str. Dr. Felix, așteptându-și părinții să coboare.

– Cici Bombă !

– Ce nume e ăsta?

– Păi mă cheamă Octavian Niculae Ulisse Smigelschi, da nu pot să zic că mi se încurcă limba și d-aia mă cheamă Cici Bomba.

Italienii își botează primul născut cu numele celor doi bunici, fără să se gândească la repercusiuni. Pe de altă parte ardelenii, de teama maghiarizarii, folosesc și în ziua de azi răsunătoarele latine Septimiu, Severus, Ulpiu, Silvestru, Octavian, Viniciu…

Dar cum nu poți striga așa după un copil, îl alintă și astfel ajung toți cu nume de căței: Muchi, Kindi, Pitzi… Familia mea, de exemplu: din Victor (Tati) a ajuns Gutzi, Octavian – Pupu, Maria – Bebe, sau prietenii: frații Berar – Kuki și Piki, frații Ivan – Ria și Titi, Țucu Bitea, Cuchi Tăciulescu (il cheamă Epaminonda, de primea răspunsurile la CV-uri în Germania unde s-a dus să-și găsească fericirea, cu stimată doamnă) unul, chiar, Tzuli Butz!

Fratele meu de Bomba s-a descotorosit, dar Cici a rămas veci, Prof. Univ. Dr. și șef de catedră la Politehnica.

Prin ’43, Tati era concentrat la Odessa și, fiindcă găsise un cizmar binevoitor, ne-a cerut măsurile, ne-am desenat fiecare tălpile pe hârtie și ne-am iscălit. Pe bună dreptate, la măsura 36 – Cici, omul a produs o frumoasă pereche de pantofi de domnișoară, din fin sevro maron cu baretă și șirețel. Ce rușine, bietul băiat nu știa cum să scape de ei, le-a dat drumul pe Târnava Mică, dar au fost pescuiți la 5 km în aval și aduși înapoi. I-a purtat și Mario, și Ioana, și eu până prin clasa a VI-a. Foarte rezistenți pantofi!

Ca să evite alte neajunsuri, Mami a hotărât să-și boteze următorii copii cum vrea ea și să lupte ca numele să rămână întregi până la majorat, pe urmă puteam să ne apărăm singuri, Mario, Ioana ( Io-anna cum rostea ea că, pasămite, italienii nu prea au diftongi) și Anamaria.

Nimeni nu spune să nu-ți alinți copiii, dar diminutivele trebue să fie mai complicate ca numele originale, mai greu de rostit și să fie schimbate des, la cel mult o lună ca să nu se cimenteze.

De exemplu Pipidonții, copiii Ioanei, aveau veșnic alte nume: Tudor- Bilboacă Hadâmbul, Tita Nane Bălosu (când îi ieșeau dinții și era mereu plin de scuipat pe piept), Bumburi Tabu Tabu, elefant-cu-trompa-n-su,….Măriuca – Bujirica Bujirescu, Ursulețul Anakena, Bațibica… Ionuț venea în fugă întrerupând joaca: Cum mă cheama pe mine? Colonelul Marșarier, sau Kokonoțu Popine, sau ursulețul Muțunoru…

Că aveau și poeziile cuvenite fiecare este ceva mai aparte (Cine-i fata asta mică, un pisoi și o bunică etc, sau Tudor, Tudor rege mic, cu regatu-ntr-un ibric etc), era un regim special pentru trei copii ochioși și pupăcioși care creșteau în aceeași casă cu o matușa tânără și cam sărită. Drept care și eu aveam dreptul la Anamariluca dulcicica și scumpicica.

Tudor, băiatul lui Tudor (botezat astfel fiindcă tocmai se terminaseră toate numele) a avut și el parte; Rinți Pinți, Il zucchino marroncino sau Salamino (un ultimo resto di una stirpe gloriosa). De fapt, eu așa îi mai spun și acum ca să-l pot deosebi de taică-su, dar numele nu a avut priză publică, deci nu e periculos.

Problema numelui este una foarte importantă, cu implicații culturale, social politice și încă altele pe care nu le voi numi, iată de ce industria pseudonimelor este una foarte activă, vezi; Arghezi, Gala Galaction, Madonna, Salam, Nostradamus…

Nu poți fi îndeajuns de vigilent și lucid, destul de precaut ca să nu ajungi un inginer masiv, oacheș și sprâncenat și să-ți zică Ghiocel sau un străvechi boier creștin, academician si arbitru al moralei și să te cheme Mutzi (B Stolnici ).

Anamaria Smigelschi, născută în 1938, al patrulea copil dintr-o familie specială,
tatăl, arhitect, fiul pictorului ardelean de origină poloneză Octavian Smigelschi și mama, italiancă venită în Romania prin căsătorie, soția lui Ion Alin Gheorghiu, este artist plastic-grafician, posesoare a numeroase premii naționale și internaționale, autoare a opt cărți pentru copii și ilustratoare a nenumărate altele. Trăiește și lucrează în București.