PSD a transmis sesizarea antipresedinte la NATO si UE
Liderii PSD le-au inmanat ieri ambasadorilor a 20 de state ale UE si NATO sesizarea depusa la Birourile Permanente ale Parlamentului in vederea initierii procedurii de suspendare a presedintelui Traian Basescu, a declarat secretarul general al partidului, Titus Corlatean
Liderii PSD le-au inmanat ieri ambasadorilor a 20 de state ale UE si NATO sesizarea depusa la Birourile Permanente ale Parlamentului in vederea initierii procedurii de suspendare a presedintelui Traian Basescu, a declarat secretarul general al partidului, Titus Corlatean. El a spus ca liderii social-democrati le-au transmis ambasadorilor din statele UE si NATO, cu care conducerea PSD s-a intalnit ieri, sesizarea depusa la Parlament cu privire la initierea procedurii de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu. Corlatean a precizat ca ambasadorii statelor UE si NATO prezenti la discutii nu si-au manifestat implicarea in ceea ce priveste demersul PSD de suspendare a presedintelui Basescu, neexprimand pozitii de sprijinire sau de dezavuare a acestui gest politic. Ambasadorii ar fi manifestat, in schimb, potrivit lui Corlatean, un interes deosebit pentru ca institutiile statului roman sa functioneze, prilej pentru reprezentantii PSD sa sublinieze faptul ca, in opinia lor, aceste institutii incep sa dea “rateuri”, ei apreciind ca o cauza a acestui fapt o constituie si actiunile presedintelui Traian Basescu.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026