Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Publicistică de vârf/ de Ziarul de duminică

„Societate și publicistică” este o colecție a editurii ieșene Institutul European în care au apărut o seamă de volume valoroase ale unor importanți scriitori și profesori universitari.

Ziarul de Duminica · 9 iunie 2016 · 3 min de citit

„Societate și publicistică” este o colecție a editurii ieșene Institutul European în care au apărut o seamă de volume valoroase ale unor importanți scriitori și profesori universitari. Iată câteva titluri:

Mihai Baciu – Curierul diplomatic

Volumul cuprinde editoriale, articole de presă și interviuri publicate de autor in ziare și reviste de cultură în intervalul martie 2006 – iulie 2009. Toate se referă la situații și evenimente care privesc relațiile internaționale, fie ale României, fie ale altor state sau organizații internaționale, dar care privesc direct sau indirect România. Temele abordate sunt extrem de diverse și reflectă experiența autorului în domeniul relațiilor internaționale atât ca membru al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului României și deputat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât și ca șef de misiune diplomatică a României în străinătate.

Codrin Liviu Cuțitaru – Istoreme

„Istoreme este rezultatul unei activități publicistice intense a subsemnatului (în  ultimul deceniu), insistând, prin natura sa de analiză mentalistă, pe modificările de identitate survenite în caracterul românesc pe parcursul tranziției dinspre comunism către liberalism. Articolele cuprinse în volum au fost apreciate în timp de numeroșii lor cititori, lucru evidențiat de forumurile ziarelor unde au apărut și de statisticile media ale publicațiilor respective. Temele culturale și etnopsihologice ale analizelor surprind prin noutatea perspectivei, precum și prin insolitul (adesea) concluziilor la care trimit, iar stilul redactării lor atrage prin nota discretă de umor. Termenul «istorem» vine din poetica noului istoricism și semnifică, la o inspecție sumară, «anecdota» finală pe care se întemeiază faptul  istoric. Acesta este, în fond, mesajul de ansamblu al volumului. Istoria nu reprezintă ultimativ decât o sumă de «anecdote» (mai mult sau mai puțin adevărate) care capătă dimensiuni gigantice în imaginarul personal și colectiv. Autorul încearcă să demistifice aceste «măști» sobre (uneori chiar sacre) ale istoriei, pentru a-i pune în lumină conținutul jocular și – de ce nu – ironic.”  – Codrin Liviu Cuțitaru

Viorel Marineasa – Vederi din Timișoara

Volumul însumează articole publicate între anii 2005 si 2008 în cotidianul „Evenimentul zilei” și în revistele-ghid „24 FUN” și „Șapte seri”. Se adaugă caâeva editoriale apărute in cotidianul-efemeridă „Fruncea”. Textele din  „Evenimentul zilei”, inițial găzduite la rubrica „România văzută din…”, întreprind o analiză fără complexe și fără menajamente a problematicii sociale, politice și culturale ce marchează „provincia” (in speță, Banatul) în corelație cu evoluția și cu strategiile „centrului”, insă mai și cântăresc comportamentul și deciziile „centrului” de pe poziția unei șanse ignorate de cod civico-politic: Proclamatia de la Timișoara. Articolele publicate in „Evenimentul zilei de Vest”, fără a cădea într-un regionalism steril, autarhic, acordă un plus de atenție temei privind autonomia locală și cea regională, adesea o coajă încă în căutarea conținutului, iar alteori o jucărie periculoasă la îndemâna micilor satrapi ținutali. În contrapondere, articolele extrase din periodicele de infomații (culturale și de tot felul) abordează în registru oarecum relaxat, jucăuș, aceleași chestiuni grave, dar semnalează și ofuri multe și mărunte care, de obicei, nu-și găsesc locul în publicațiile ce se pretind serioase. Textele din volum interferează nonșalant cu pamfletul, cu tableta, cu eseul, cu reportajul, cu proza.

Citește și