Publicitate narcisista

Cineva s-a gandit sa-i faca pe romani sa citeasca. Pana aici, o idee frumoasa. Apar insa cateva probleme de “realizare” a acestei dorinte atat de nobile. Lowe & Partners, Ministerul Culturii si Cultelor si Initiative Media au lansat campania “Citeste o carte”. Probabil ati apucat sa vedeti prin presa, in unele ziare sau periodice o stire cu un titlu precum “S-a insurat cu ea, doar ca sa poata profita de fiica ei de 12 ani”, urmata de un fragment din clasicul “Lolita” al lui Nabokov. Textul este insotit si de o fotografie care reprezinta picioarele unei Lolite… E haios, e o gaselnita destul de “cool” pentru o – de obicei prafuita, cliseistica – invitatie la lectura. De acelasi “tratament” publicitar au beneficiat in utlimul timp si romane precum “Anna Karenina” sau “Alchimistul”.

Invitatiei la lectura i s-a dat o forma tabloidala, dar nu vizeaza un cititor obisnuit cu astfel de stiri. E aproape sigur ca un om care consuma intens doar stiri de fapt divers nu va intelege “poanta” in momentul in care va trece la textul propriu-zis, de un rafinament aparte in cazul lui Nabokov, de exemplu. Publicitatea la citit nu poate fi, pentru consumatorii inraiti de tabloid, decat, in cel mai bun caz, o gluma cam nesarata…

“Citeste o carte” se adreseaza mai ales unui public care citeste sau a citit (dar nu prea mult) si care este invitat sa-si redescopere. Ei sunt si capabili, presupunem, sa priceapa gluma cu fiica de 12 ani abuzata. Numai ca aici intervine o incoerenta in alegerea titlurilor. Nabokov si Tolstoi sunt dintr-o alta “liga” decat Coelho. Coelho e oricum un autor popular care a reusit performanta sa ajunga la mase. E un autor care este respectat mai mult pentru reusitele financiare, decat pentru cele artistice. In plus, este exact genul acela de scriitor care nu are nevoie de mai multa reclama, nu e nici un clasic aflat in impas de receptare, nici vreun autor contemporan mare fara priza prea buna la publicul larg. In momentul in care il alegi pe Coelho pentru campanie inseamna ca exista o intentie si de a castiga ceva mai multi cititori din categoria “nu am mai deschis un roman din liceu”. si deja targetul enuntat de Lowe (public care sa revina la lectura) devine unul incert.

Alta problema e parteneriatul cu Ministerul Culturii si Cultelor. Acum cateva saptamani Razvan Theodorescu declara ca nu are de gand sa cumpere pentru bibliotecile din Romania carti de la edituri precum Polirom sau Humanitas, edituri pe care el le considera neimportante. Mai mult: lasa de inteles intr-un interviu ca le considera mai apropiate de alte forte politice decat de PSD (fara comentarii). Ei bine, ironie, “Lolita” si “Alchimistul” au aparut la Polirom si, respectiv, la Humanitas. Nici o surpriza, daca ne gandim ca sunt cele mai mari edituri de pe la noi. Asa ca o parte buna a campaniei sustinute de Ministerul culturii este aceea ca scoate in evidenta iresponsabilitatea unor declaratii facute de Theodorescu…

Pacatul campaniei cu cititul este unul aproape omniprezent in zona publicitatii cu scop social: acela al narcisismului. Agentiile vad “socialul” ca pe un bun prilej sa-si dea masura creativitatii. Maiales ca nu e un client in spate (sau e clientul cel mai putin mofturos: statul) care sa le puna piedici. Indiferent de gravitatea temei sociale alese, oamenii din publicitate se gandesc mai ales la premii, glorie pe la festivaluri etc. Nu e normal sa astepti sa creasca in librarii vanzarile cu 50% dupa o astfel de campanie. Dar, la fel, nu e normal sa te apuci sa faci campanie la citit fara macar sa speri ca unii (multi, daca ne gandim ca sunt si bani publici in joc) vor deschide o carte.