Punctul pe Y/ de Ziarul de duminică
Istoria deceniului văzută de jurnalistul și comentatorul Octavian Andronic a ajuns la volumul al cincilea. Ca și precedentele volume, și acesta cuprinde editorialele din colecția Punctul pe Y.
Octavian Andronic
Cronologie comentată a Mileniului III
Anul 2004 – Continuitate vs. alternanță
Fundația AlegRO
Prefață de acad. Răzvan Theodorescu. Istoria deceniului văzută de jurnalistul și comentatorul Octavian Andronic a ajuns la volumul al cincilea. Ca și precedentele volume, și acesta cuprinde editorialele din colecția Punctul pe Y. Anul 2004 a fost an de alegeri prezidențiale și anul unei schimbări la nivel înalt, al sfârșitului regimului Năstase și începutului regimului Băsescu. „Cronologiile comentate” ale lui Octavian Andronic sunt enumerări de evenimente, în ordinea desfășurării lor, dar și reflecții asupra sensurilor evenimentelor. Cum spunea nu demult un comentator al precedentelor volume, „evenimentele nu sunt doar consemnate jurnalistic, ci încadrate, corelate, asociate și interpretate în contexte mai largi. Gazetarul ne dezvăluie cu subtilitate și inteligență mai multe fațete ale subiectului respectiv decât arată factologia propriu-zisă. De aici rezultă valoarea principală a cărții – și anume că nu este un jurnal cronologic, ci fresca unei epoci. Ando face gazetărie, nu istorie, dar o gazetărie ce poate fi de folos și istoriografilor de profesie.”
Academicianul Răzvan Theodoerscu scrie, de altfel în prefața sa că „cititorul va degusta în notele lui Ando caracterizări foarte exacte de personaje – de la Vareiu Stoica la Petre Roman, de la Cristian Diaconescu la Mugur Isărescu, de la Dan Voiculescu la Valer Dorneanu, de la Marean Vanghelie la Radu Câmpeanu, după cum va aprecia premoniții, precum aceea potrivit căreia alianța PD-PNL e «riscantă strategic», aceea că «machedonul polivalent» George Becali poate oferi surprize sau că Victor Ponta are «muguri de aroganță».”
Sunt texte de nu mai mult de o filă care surprind o caracteristică, un element esențial al unui eveniment sau o trăsătură majoră a unui personaj. Textele au și umor, potențat de selecția „ANDOgrafia zilei” din finalul volumului – câteva zeci de caricaturi apărute și ele de-a lungul anului 2004.
-
Urmăriți ZF Deschiderea de Astăzi, 13 noiembrie: Adrian Codirlașu, profesor universitar și președinte CFA România, despre recesiune, taxe mai mari în 2027 după dispariția banilor din PNRR și de ce bursa e decuplată de economieZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026
-
Prețurile la energie ucid economia: Inflația a crescut la 7% în octombrie și nu există o schemă de compensare a prețurilor la energie și pentru consumatorii industrialiEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Producția industrială a scăzut în primele 9 luni din 2026 cu 3,7% ca serie brută, luna septembrie aducând o reducere mai accentuată, de peste 6%ZF 24 · 13 noiembrie 2026