Puryear, un cunoscator al esentelor lemnoase

Intrand in expozitie, ai senzatia ca patrunzi intr-un atelier de dulgherie de tara, unde, pe pereti, sunt aninate diverse scule si parti de obiecte in curs de finisare: o scripca, o roata, un fir de taiat untul sau branza, iar pe jos sunt raspandite cosuri impletite din suvite de furnir sau stupi din nuiele, garduri, carucioare, roabe si scari. Toate par obiecte cunoscute, chiar foarte familiare, pline de caldura si de intimitatea conferita de utilizarea zilnica intr-o gospodarie traditionala. Intr-o epoca in care artistul doreste sa-si socheze publicul, ori sa-l puna pe ganduri prin mesaje cu bogata incarcatura social-politico-filosofica, Martin Puryear aduce puritatea si simplitatea obiectelor folosintei primare, confectionate din materiale naturale. Astfel, artistul este un inaitemergator al curentului steampunk, ce a prins aripi recent.

Biografia si evolutia interesului sau artistic – apropiat mai mult de mestesugurile deprinse la vechile scoli de arte si meserii decat la sofisticatele academii de arte – sunt elocvente in acest sens. Martin Puryear s-a nascut in capitala federala, in 1941, intr-o familie de culoare a unui postas si a unei invatatoare. De mic, a fost atras de natura si de arte: s-a deprins singur cu desenul copiind plansele din impozantul album The Birds of America al parintelui ornitologiei americane, John James Audubon (1785-1851), si a visat sa devina naturalist. Era interesat si de culturile indienilor americani. La Universitatea Catolica din Washington, a studiat limba franceza si biologia dar, ulterior, s-a orientat spre pictura. Formatia de sculptor desavarsit si neconventional din punctul de vedere al contemporaneitatii si-a capatat-o dupa mai multe calatorii in diverse parti ale lumii. A petrecut doi ani in Sierra Leone (1964-66), ca voluntar in Corpul Pacii menit sa linisteasca spiritele in acea republica africana ravasita de razboi civil; acolo a predat franceza, engleza si biologia iar, in timpul liber, s-a familiarizat cu mestesugurile ancestrale ale localnicilor. Apoi a urmat gravura la Academia Suedeza de Arte din Stockholm si a inceput sa sculpteze, iar dupa absolvire a facut o lunga excursie in tinuturile laponilor din preajma Cercului Polar, unde a luat seama la formele arhitecturii de lemn si la imbinarile maiestre ale bustenilor. Urmeaza si un curs de specializare in sculptura la Universitatea Yale dupa care calatoreste o luna in Japonia, pentru a se pune la punct cu metodele nipone de prelucrare a lemnului. In sfarsit, timp de sase luni, in 1993, a beneficiat de o bursa rezidentiala in fostul atelier de la SachŽ, in Franta, al lui Alexander Calder, creatorul sculpturilor mobile. Astfel se explica marea sa cunoastere a esentelor de lemn, fiecare cu nuanta si caractersiticile ei, ce-i permit lui Puryear sa le indoaie si sa le prelucreze in forme de-a dreptul organice. Lucrarile sale au valoare tactila, aproape la fel ca acelea ale lui Brancusi. Lustruirea suprafetelor pare, insa, rodul unei folosinte indelungate in zona bucatariei sau a ocupatiilor agricole si nu doar o intentie artistica de obtinere a unor sculpturi “frumoase”. In mai toate lucrarile sale, este perceputa o aspiratie spre inaltimi: Un loc indepartat este sugerat de coltul in torsada al unui narval ce surmonteaza un minuscul edificiu religios, alb, asezat pe un bot inform de stanca (amintind de Catedrala Sf. Petru si Pavel din mijlocul fortaretei Petropavlovsk de la St. Petersburg); Ad Astra inchipuie un carucior cu o oiste extem de lunga, ce urca pe perete pana la primul etaj al muzeului; Fara titlu este o structura in care sunt combinate formele unui dinozaur si ale unei macarale medievale; Scara pentru Booker T. Washington este chiar o scara cu efect de “trompe l’oeil” prin faptul ca are un traseu sinuos si se micsoreaza spre varf, fortand perspectiva si conferind profunzime spatiala. Puryear apeleaza adesea la nume celebre de afro-americani in titulatura aleasa, precum anterioara, ce-l evoca pe fostul sclav devenit un important educator al consangenilor. In Cateva randuri de la Jim Beckwourth este amintit un trapper mulatru ce a trait printre indieni, devenind chiar capetenie in tribul Crow: pe niste fibre de tendon sunt infasurate suvite de piele netabacita de vaca, in nuante de ocru, alb si negru, la fel ca sirurile cu noduri prin care bastinasii transmiteau diverse mesaje. Alte elemente ce apar in chip de leitmotiv in opera lui Puryear sunt roata si vehiculele cu roti. C.F.A.O (abreviere ce vine de la Compagnie Francaise de l’Afrique Occidentale, din care facea parte si Sierra Leone pe vremuri) are drept suport o roaba pe care e asezata o forma inspirata de mastile Fang din Gabon, sustinuta de un complicat esafodaj din stinghii de lemn. Virtualul purtator al roabei ar intretine un dialog cu acea masca alba, colosala, cu expresie uimita. O gratioasa roata din cedru rosu, ce-si sprijina lungul ax pe o impletitura conica din molid de Sitka, inchipuie Dorinta. Combinatia de lemn cu diverse culori da picturalitate lucrarilor. Impletiturile sau impachetarile din furnir de cedru sau stuf iau forme ciudate, moi, elastice, precum Batrana cartita sau Brunhilde. Imbinand sursele etnografice si preceptele minimaliste, Martin Puryear si-a creat un stil personal, inconfundabil, prin care restituie vechi forme de cultura materiala si le valorifica in sfera artei culte. Pentru a onora un artist de succes nascut in Washington, guvernul Districtului Columbia a declarat data de 4 februarie 1992, Ziua Martin Puryear. Sejurul in atelierul lui Calder a fost simptomatic pentru opera lui Puryear ce acum este expusa sub cupola aripii de Est a Galeriei Nationale, de care se balanseaza, elegant, mobilele mentorului sau. Washington, D.C.