Putem pierde 7 mld. euro din disputa bugetului UE
Cearta liderilor europeni pentru perspectivele financiare pentru 2007-2013 nu va afecta direct data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dar se va solda cu pierderi financiare pe care oficialii romani incearca sa le reduca acum la minim. Presedintia britanica a UE va prezenta astazi ultima varianta a proiectului de buget care ar urma sa fie dezbatut la summit-ul UE de maine si poimaine
Cearta liderilor europeni pentru perspectivele financiare pentru 2007-2013 nu va afecta direct data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dar se va solda cu pierderi financiare pe care oficialii romani incearca sa le reduca acum la minim.
Presedintia britanica a UE va prezenta astazi ultima varianta a proiectului de buget care ar urma sa fie dezbatut la summit-ul UE de maine si poimaine.
Rezultatul este greu de prevazut si doar perspectiva sumbra ca Uniunea sa ramana fara un acord bugetar ar putea forta un compromis.
Presedintia austriaca a UE care incepe la 1 ianuarie nu s-a pregatit sa gestioneze pe timpul mandatului o criza pe proiectul de buget, lucru care ar putea insemna un nou esec si revenirea la “traditia” bugetelor multianuale, cea mai proasta varianta dintre toate posibile.
Proiectul de buget prezentat saptamana trecuta de premierul britanic Tony Blair ar fi insemnat pentru Romania o pierdere de cel putin 1,2 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, intre 2007-2013 (proiectia este de aproximativ 30 de miliarde de euro pentru intreaga perioada), dar lipsa unui acord ar putea aduce pierderi cu mult mai mari.
Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, enunta ieri ipoteza unei pierderi a doua treimi din cele 11 miliarde de euro alocate Romaniei in perioada 2007-2009, in cazul revenirii la bugetele multianuale.
Este pentru prima data cand un oficial european pune in discutie sumele pentru perioada 2007-2009 – cele 11 miliarde de euro, conveniti prim Tratatul de aderare.
De asemenea, oficialii romani care au criticat bugetul propus de Marea Britanie intrucat reduce (fata de o propunerere anterioara, din vara) cu aproximativ 10% banii acordati noilor veniti, Romaniei si Bulgariei, s-au referit pana in prezent doar la sumele care ar putea fi pierdute dupa 2010, considerandu-le pe cele dintre 2007-2009 drept ferite de dispute.
Oficialii romani nu au dorit sa o comenteze ieri, pe fond, reducerea prognozata de ambasadorul britanic, dar secretarul de stat in Ministerul Integrarii Europene, Leonard Orban, a admis ca revenirea la bugetele multianuale va insemna, din cauza birocratiei europene, pierderi mult mai mari decat cele 1,2 miliarde de euro, prognozate pentru intregul exercitiu bugetar.
Marea Britanie a renuntat luni sa prezinte un proiect revizuit de buget, in timpul reuniunii Consiliului Afaceri Generale si Relatii Externe a UE, ultima prezidata de Marea Britanie, dar o va face probabil astazi.
Seful diplomatiei romane, Mihai-Razvan Ungureanu, a reiterat, dupa reuniune, obiectiile Romaniei fata de bugetul propus de britanici: “Speram sa nu existe o reducere bugetara generala pe seama fondurilor de coeziune si de dezvoltare structurala, intrucat Romania este un mare absorbant de fonduri strcturale”.
iulian.anghel@zf.ro
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026