Puterea obisnuintei

Un unchi de o varsta aproape matusalemica imi povestea o istorie de demult din hronicul nescris al familiei.

Spunea ca uneia dintre fetiscanele frumoase coz ale numerosului neam ii cazuse cu tronc un baietan cam nepotrivit. Sau, in orice caz, considerat ca atare de cei mai batrani si mai ursuzi. Fata n-a vrut sa tina seama de parerea celorlalti si si-a luat lumea in cap. Ca sa nu cada blestemul asupra tuturor si sa nu ramaie neamul de rusine, i s-a trimis vorba ca, daca se intoarce de bunavoie, o sa fie iertata si i se va face nunta cum se cuvine. Mai ales ca, dupa toate aparentele, actul marital se cam consumase.

Zis si facut. Mireasa in rochie alba, cu trena de-un cot, cu buchetelul norocos in mana, ginerica voios nevoie mare, batranii impacati cu destinul si toate cele. Doar ca baiatul si-a luat de asta data el lumea in cap, iar mireasa a ramas cu ochii in lacrimi. Dupa doi ani, si-a gasit un flacau mai tomnatic. Iar impotriviri, iar amenintari, iar impacari de ochii lumii. Femeile mai mature au protestat cand socrul mic a tinut sa-si vada din nou fata in rochie alba. I-au zis ca nu se face, ca lumea o sa vorbeasca, dar batranul s-a tinut tare pe pozitie: “O fata am!”.

Ce le tot facea tanara nevasta alesilor nu se stie, dar si al doilea sot a dat repede bir cu fugitii. A treia oara, dupa o pauza lunga, a plecat chiar mosul in petit si a gasit cu chiu cu vai un amator. Aceeasi pavoazare, aceleasi pretentii. Cand unul dintre fratii miresei s-a intrecut rau cu bautura si a inceput sa-si dea in petec, batranul l-a certat cu asprime, dar tanarul a raspuns cu obida: “Da’ mai lasa-ma, taica, in pace, ca o data se marita sora-mea a treia oara”.

De ce mi-oi fi adus tocmai acum aminte de povestea asta veche? Poate unde se apropie alegerile si aceeasi mireasa imbatranita este dichisita a nu stiu cata oara in rochie de nunta?