Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

PwC va evalua acțiunile Petrom pentru a stabili prețul de retragere plătit acționarilor

OMV Petrom (SNP) a desemnat firma de consultanță Pricewaterhouse Coopers ca expert independent care va determina prețul acțiunilor ce va fi plătit acționarilor care și-au exercitat dreptul de retragere.

Andrei Chirileasa · 23 septembrie 2010 · 1 min de citit

OMV Petrom (SNP) a desemnat firma de consultanță Pricewaterhouse Coopers ca expert independent care va determina prețul acțiunilor ce va fi plătit acționarilor care și-au exercitat dreptul de retragere.

Mai mulți acționari minoritari ai Petrom, printre care SIF Muntenia și Broker Cluj, au depus cereri de retragere din acționariatul companiei, prin programul de răscumpărare a titlurilor investitorilor care s-au opus la AGA din august operațiunii de separare a activității de marketing.

Compania va face public prețul de retragere printr-un raport care va fi transmis BVB și CNVM. Dacă acționarii nu sunt de acord cu prețul oferit de companie, au opțiunea ca în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării raportului să revoce cererea de retragere, prin depunerea unei declarații.

Citește și