PZU va fi scoasa mai tarziu la bursa
PZU va fi scoasa mai tarziu la bursa
Planificata oferta publica initiala pentru 50% din liderul asiguratorilor polonezi, Powszechny Zaclad Ubezpieczen (PZU), ar putea fi amanata pentru anul viitor, a afirmat, la mijlocul acestei saptamani, Aldona Kamela-Sowinska, ministrul Trezoreriei din Polonia, informeaza agentiile internationale de presa.
“Avand in vedere incertitudinea care pluteste in jurul PZU, nu stim daca este posibila pregatirea unei oferte publice in 2001” a declarat oficialul guvernamental.
Polonia a incercat sa anuleze in noiembrie contractul de vanzare a 30% din actiunile societatii catre asiguratorul pan-european Eureko, din cauza unor dispute legate de managementul companiei, dar noul ministru, desemnat cu doua saptamani in urma, a incercat sa stopeze conflictul.
Trezoreria si Eureko ar trebui sa-si rezolve neintelegerile pana la sfarsitul acestei luni, pentru ca oferta publica initiala sa se organizeze inainte de alegerile generale din octombrie, afirma analistii.
Pentru a nu indeparta investitorii straini, Polonia trebuie sa ajunga rapid la o intelegere cu conducerea Eureko. Chiar saptamana trecuta, compania franceza France Telecom a amenintat ca ar putea sa nu-si majoreze participarea la capitalul operatorului national de telefonie TPSA.
Daca oferta nu se va desfasura in acest an, planurile guvernului de a obtine 18 miliarde de zloti (4,4 miliarde de dolari) din procesul de privatizare vor fi periclitate.
Polonia nu a luat in calcul la elaborarea bugetului cele 5 miliarde de zloti care ar urma sa fie obtinute din vanzarea pachetului de actiuni al PZU, dar amanarea privatizarii TPSA va conduce la o reducere cu 5-10 miliarde de zloti a veniturilor bugetare.
Polonia a atras 45% din totalul de 20 de miliarde de dolari investite in cele 10 tari candidate la UE anul trecut. De la inceperea reformelor economice, in 1990, in Polonia au intrat aproape 50 de miliarde de dolari, cea mai mare parte fiind atrasa in sectorul financiar si a telecomunicatii.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026