Quo vadis, Romania?

O discutie despre efectele economice ale intrarii Romaniei in NATO aduce o binevenita doza de realism in euforia acestei saptamani, deoarece pragmatismul necrutator al lumii financiare este in antiteza completa cu romantismul demagog al politicienilor romani plecati la Praga.
Discursurile despre semnificatii si momente istorice nu impresioneaza pietele financiare. Este periculos si iluzoriu sa se exagereze efectele economice ale asa-zisului “moment Praga”.
Romania preveste intrarea in NATO ca pe o dovada ca nu se mai afla in afara lumii civilizate. Poate ca asa este. Dar istoria nu are buna crestere sa se opreasca din loc pentru ca Romania sa se bucure de intrarea sa in NATO. O lunga lista de griji creeaza un context extrem de dificil pentru summit-ul de la Praga, tulbura somnul liderilor adunati pe malurile raului Vltava si fac ca expansiunea NATO sa nu fie decat un punct pe o agenda lunga si grea.
Deasemenea, acest context geopolitic si economic dificil ne ajuta sa intelegem de ce investitorii straini vor continua sa priveasca Romania cu aceeasi reticenta pe care o demonstrau si inainte de intrarea ei in NATO.

Contextul geopolitic
Desi inspectorii lui Hans Blix au revenit in Irak, un razboi importiva lui Saddam Hussein ramane o posibilitate reala care tulbura orice prognoza pentru economia mondiala in viitorul apropiat.
Nu tocmai departe de Bagdad, conflictul dintre Israel si Palestina nu se apropie deloc de o concluzie satisfacatoare si de pace cu atat mai putin.
Atacul terorist din Bali in Indonezia, precum si indraznetul anunt al Coreei de Nord ca poseda un arsenal nuclear au reiterat dimensiunea globala a razboiului antiterorist, si nevoia ca SUA sa aloce resurse semnificative pentru a asigura seciritatea Asiei de sud-est, in contextul in care deja aceste resurse sunt solicitate aproape pretutindeni.
Intre timp, nici un politician cu mintea limpede nu pretinde ca fragilul guvern al lui Hamid Karzai in Afghanistan a primit un sprijin suficient din punct de vedere politic, economic, logistic, umanitar sau militar, cu “Scorpioni Rosii” cu tot. Iar Osama bin Laden tocmai si-a reiterat intentiile de a recuceri Afghanistanul, de ataca si mai inversunat Vestul civilizat, in numele unei cauze numai de el stiuta.
La toate acestea se adauga haosul din multe tari africane, crizele si instabilitatea din America Latina intre altele.
Investitorii si pietele financiare nu detesta nimic mai mult decat incertitudinea si suprizele, adica exact ceea ce ofera din belaug climatul geopolitic si economic mondial actual. Din volatilitatea marilor burse este evident ca de la Londra la Hong Kong si de la New York la Frankfurt, investitorii de pretutindeni au devenit foarte timizi, nu au o toleranta fata de risc si prefera investitii sigure si previzibile.
Desi situatia Romaniei s-a imbunatatit, Romania nu este deocamdata nici foarte sigura si nici complet previzibila ca oportunitate de afaceri, iar traditia ei este foarte proasta in acest sens. Indicatorii economici arata mai bine ca oricand, dar moralul romanilor nu este deloc pe masura. Romanului de rand ii lipseate bucuria, fiindca din frigiderul lui lipseste mancarea, din portofel lipsesc banii, iar din suflet lipseste speranta, cu NATO sau fara.
Intrarea in NATO este un lucru bun, dar nu trebuie sa uitam ca ea s-a produs in ciuda prestatiei Romaniei pe multiple planuri, intre care si cel economic-financiar, si nu datorita progresului ei. Un membru al guvernului mi-a spus ca Romania datoreaza intrarea in NATO lui Slobodan Milosevici si lui Usama bin Laden, deoarece conflictul din Kosovo a demonstrat valoarea unei Romanii stabile, pe de o parte, iar pe de alta parte atacurile de pe 11 septembrie au evidentiat pozitia geostrategica a Romaniei, mai aproape de Irak si Afghanistan decat bazele din Germania si Italia, si mai usor digerabila pentru UE ca aliat decat Turcia. In consecinta, am auzit caracterizarea Romaniei ca “varf de lance” al NATO in sud-estul Europei de la nimeni altul decat George W. Bush.
Dar mai este mult de lucru pana cand Romania va deveni o tara in care sa se poate face afaceri la standarde internationale. Toata sampania, toate steguletele albastre si toata fanfara acestor zile nu pot ascunde performanta economica mediocra a Romaniei, efortul pana acum impotent al Guvernului de a aduce coruptia si birocratia sub control, ca sa nu mai vorbim de saracia coplesitoare in care traiesc mii de oameni.
Eu unul nu cred ca euforia legata de noua noastra calitate de membri a unui club de prestigiu va putea sa ii distraga pe romani de la grijile cotidiene, de la frigiderele si buzunarele lor goale. Poate ca asta se va intampla o zi, doua, dar nu mai mult. Caracterizand intrarea in NATO ca pe o mana cereasca si in acelaai timp parand sa ignore problemele majore cu care se confrunta tara, administratia Nastase-Iliescu pune carul inaintea boilor.
Guvernul Nastase inca nu si-a castigat credibilitatea in privinta combaterii coruptiei, desi acest lucru a fost identificat ca fiind principalul obstacol in cales intrarii in NATO. Desi nimeni in Vest nu se asteapta la eradicarea completa a coruptiei endemice din Romania, Occidentul (si NATO) inca asteapta semne clare ca Romania se angajeaza sa aduca coruptia la niveluri acceptabile, in acord cu ce se intampla la Washington, Paris sau Berlin, unde capete sus-puse se rostogolesc atunci cand coruptia se iveste la varf. In aceasta privinta, executivul Nastase s-a aratat mult prea sovaielnic pentru gustul investitorilor din marile centre financiare ale lumii.
De asemenea, reforma structurala a economiei romanesti inca nu a inceput “de-adevaratelea”, ci doar de forma. Privatizari si alte masuri cheie inca sunt in fasa. Termenii scrisorilor negociate cu FMI-ul prezic timpuri grele inainte, datorita preturilor marite dupa taierea subventiilor si bugetelor de austeritate de care este nevoie pentru ca finantele tarii sa nu se deterioreze. Una peste alta, pilulele de care are Romania nevoie vor fi amare, pe masura gravitatii bolii de care sufera.
Reforma economica structurala trebuie cu siguranta sa devina o prioritate acum ca intrarea NATO este asigurata. Si adoptand reforma ca prioritate de varf, Romania trebuie sa renunte la nevoia sa de a urma exemple, directive sau amenintari, si la nevoia de a fi luata in seama si rasplatita pentru eforturile sale. Liderii mondiali sunt prea ocupati pentru astfel de tertipuri. Daca Romania era o tara mica si putin importanta din punct de vedere economic saptamana trecuta, NATO nu va schimba decat cosmetic acest lucru. Ea va trebui  sa continue cu reforma economica fara sa astepte prea multa atentie: prea mult depinde de acest lucru.
Reforma structurala nu trebuie confundata cu spectacolul politico-birocratic care este integrarea europeana: investorii straini nu sunt decat partial impresionati de numarul de capitole de accesiune pe care le incheie Romania. taranii saraci din Botoaani sau Olt cu atat mai putin.
Departe de a fi un sfarsit, “momentul Praga” trebuie sa constituie un inceput. Nu putem decat sa speram ca odata intrata in NATO, Romania se va angaja pe cale reformei structurale socio-economice, a combaterii coruptiei, a liberalizarii pietelor, s.a.m.d. cu resurse noi si cu hotarare.
Progresul va veni greu si nu va fi intotdeauna spectaculos. Dupa cum este evident mai sus, nu vom avea cine stie ce exemple de urmat de la mai-marii in al caror club tocmai am intrat. Dar contributia cea mai valoroasa pe care ar putea-o aduce Romania acestui club ar fi sa se transforme intr-o democratie moderna si credibila, si intr-o tara unde se pot face afaceri cinstite, unde oportunitatile atrag capital si talent de valoare, si unde ele creeaza locuri de munca si un trai mai bun.
Adrian Nastase, Mircea Geoana si colegii lor au in fata o sarcina colosala pentru indeplinirea careia vor avea nevoie de un gen de curaj si darzenie politica pe care Romania nu le-a mai vazut vreodata. Dar romanii merita acest lucru pe deplin, fiindca numai astfel vor aparea din nou bani in buzunare, mancare in frigidere si speranta in suflete, dincolo de euforia efemera a acestor zile.

*Andrei Postelnicu este jurnalist in redactia din New York a cotidianului britanic Financial Times.