Versiunea completă
Politică externă

"Covor rosu" la UE pentru liderul opozitiei din Belarus

Alexander Milinkevich, liderul opozitiei democratice din Belarus, va incepe azi o vizita la Bruxelles, prilej cu care se va intalni cu mai multi oficiali europeni printre care presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa al UE, Javier Solana, si reprezentantii principalelor formatiuni politice europene, Josep Borrell, Hans-Gert Pottering si Gra…

Mihnea Anastasiu · 30 ianuarie 2006 · 4 min de citit

Alexander Milinkevich, liderul opozitiei democratice din Belarus, va incepe azi o vizita la Bruxelles, prilej cu care se va intalni cu mai multi oficiali europeni printre care presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa al UE, Javier Solana, si reprezentantii principalelor formatiuni politice europene, Josep Borrell, Hans-Gert Pottering si Graham Watson. Milinkevich este considerat singurul candidat prezidential care are sanse sa-l inlature de la putere pe actualul presedinte Alexander Lukasenko in alegerile programate pe 19 martie.

Aceasta vizita este foarte controversata, deoarece este perceputa de multi demnitari europeni drept o ingerinta in afacerile interne ale Belarusului, asa cum a si sustinut de altfel presedintele Lukasenko. Pe de alta parte exista multe voci, indeosebi din randul noilor state membre, care sustin ca Belarusul este ultimul stat dictatorial din Europa si este de datoria Uniunii Europene sa promoveze democratia in aceasta tara. Belarusul este singurul stat european care nu face parte din Consiliul Europei datorita flagrantelor incalcari ale drepturilor omului din aceasta tara.

De mai bine de zece ani, Belarusul este condus cu mana de fier de catre presedintele Alexander Lukasenko care a orientat intreaga politica externa a tarii sale catre Moscova. Doar asistenta economica a Moscovei a permis regimului Lukasenko sa se mentina la putere intr-unul din cele mai sarace state europene.

Pe parcursul vizitei la Bruxelles, Milinkevich va purta convorbiri neprotocolare cu ministrii de externe ai statelor nordice si din Europa Centrala si de Est reuniti la Bruxelles pentru Consiliul Afaceri Generale care va avea loc maine.

Tratamentul deosebit de care se va bucura Milinkevich contrasteaza puternic cu cel de care beneficiaza oficialii bielorusi. Nu mai putin de sase demnitari din Belarus au interdictie de a intra in spatiul UE din cauza acuzatiilor ca ar fi violat drepturile omului. De asemenea, cele mai multe din statele membre ale UE refuza sa aiba contacte la nivel oficial cu Belarusul.

O purtatoare de cuvant a Comisiei Europene, Emma Udwin, a incercat sa minimalizeze importanta acestei vizite. “In cadrul vizitei se va discuta situatia din Belarus. Nu este menita sa interfereze in vreun fel cu procesul electoral din aceasta tara. Nu este o intalnire de campanie”, a spus Udwin. Insa nu toata lumea impartaseste aceasta opinie. Javier Solana a recunoscut deja ca vizita lui Milinkevich vine intr-un moment ciudat. Pe de alta parte, reprezentantii noilor state membre exulta.

“Simplul fapt ca Milinkevich se intalneste cu toate VIP-urile si faptul ca este primit calduros este un semnal politic cat se poate de clar. Asta demonstreaza ca UE crede in posibilitatea unei evolutii democratice a Belarusului”, a declarat europarlamentarul conservator polonez Bogdan Klich. In fapt, Polonia este principala sustinatoare a democratizarii Belarusului, Varsovia actionand intr-o maniera asemanatoare si in cazul “Revolutiei Portocalii” din Ucraina.

Alexander Milinkevich este candidatul unic al pana de curand divizatei opozitii din Belarus la alegerile prezidentiale programate pe 19 martie. De profesie fizician, Milinkevich, care are 58 de ani, este fondatorul celei mai mari retele de organizatii non-guvernamentale din tara insarcinate cu protectia drepturilor omului si cu promo-varea democratiei. De curand, Milinkevich a avertizat asupra riscului frau-darii alegerilor de catre regimul de la Minsk, caz in care, crede el, populatia va recurge la manifestatii de protest de genul celor petrecute in Georgia, Ucraina sau Kirgizstan. Milinkevich s-a plans si de tratamentul la care este supusa opozitia in timpul campaniei electorale, mitingurile acesteia fiind supravegheate de catre serviciile secrete, iar presa fiind controlata de catre autoritati. Pentru a suplini lipsa surselor independente de informare in Belarus, Uniunea Europeana a pus la punct un program de radio in parteneriat cu Deutsche Welle pentru a transmite zilnic un buletin de stiri de 15 minute.

Presedintele Lukasenko pare sa fie pregatit pentru eventualitatea unor proteste de strada, el declarand de curand ca orice manifestatie de protest desfasurata dupa scrutinul prezidential va fi intampinata cu fermitate de catre autoritati. “Nu vor exista perturbari. Nimeni nu va ridica baricade pentru a se lupta cu Lukasenko. Daca vor exista provocatori, ii vom lua asa de dur incat sa nu stie ce i-a lovit”, a amenintat Lukasenko intr-un interviu televizat. El a mai anuntat si ca mult anuntata unificare a Belarusului cu Federatia Rusa va decurge conform planului, cele doua state urmand sa aiba o moneda comuna incepand cu 2008.

Citește și