"Diplomatia culturala" (II)

Gratie eroismului unor oameni de calitate, s-au facut, totusi, si se fac destule lucruri bune la si prin centrele noastre culturale in strainatate. Ramane insa tristetea de a constata ca slabei preocupari pentru cultura, atat de evidenta acasa, ii corespunde simetric o nepasare nu mai putin vinovata fata de autentica “imagine a Romaniei in lume”.
E o atitudine  mult  paguboasa, cu efecte nefaste deopotriva pe termen scurt si in durata lunga, orice ar crede unii contabili provizorii ai momentului. Numai cu vorbe mari nu se poate castiga un spatiu de rezonanta reala, e nevoie de o conceptie coerenta si de sustinere materiala ferma: a traducerilor de carti romanesti, a turneelor de spectacole, concerte si conferinte, a unor mari expozitii de arta. Lipsesc inca din librariile straine – si din vina noastra – pana si ghidurile turistice si albumele panoramice despre Romania (care are, totusi, “eternitatea” si “fascinatia” ei, dincolo de afacerile dubioase cunoscute), sintezele despre istoria si cultura romana, eventual in coeditare, dar cu institutii de prestigiu si rezonanta reale.
De ce nu s-a ales nimic din proiectul, foarte avantajos, propus acum cativa ani, de “exportare” in Germania a marii expozitii dedicate avangardei romanesti?  De ce, daca nu din indolenta, nu se raspunde, adesea, nici unor solicitari mai modeste de informatie, adresate unor foruri din tara si nu se multumeste atunci cand se face ceva pentru Romania culturala, din initiative locale de peste granita? Cand se va reveni asupra sistarii fondurilor pentru aprovizionarea cu carti si abonarea lectoratelor de limba romana la principalelele noastre reviste  de cultura? Se va mai deschide vreodata imaginata librarie romaneasca din Paris, bunaoara?
E urgent necesara si articularea unui sistem de infomare a “diplomatilor culturali” in privinta tuturor proiectelor din domeniu legate de colaborarea cu tarile respective, pe termen scurt si lung, pentru a se asigura din timp o buna organizare si publicitate in jurul lor. Scuza saraciei nu convinge pe nimeni, cand sume enorme se scurg inca in buzunare murdare de profitori ca si analfabeti, necontrolate de nimeni, ori se risipesc in “actiuni” pompoase dar nesemnificative. O majorare a bugetului specific, dar si o mai judicioasa impartire a lui ar putea schimba multe si in zisa “diplomatie culturala”.
Alte tari, nu cu mult mai bogate, pe care le tot invidiem retoric, au invatat ca e periculos sa faci economii absurde cand e vorba sa convingi ca existi cu adevarat ca valoare in lumea de azi. A venit, poate, vremea sa constientizam in sfarsit si noi acest adevar, daca dorim sa nu se mai vorbeasca despre tara lui Brancusi, Enescu, Eliade, Cioran ori Ionescu ca despre un pamant desertat de spirit. Reala “intoarcere in Europa” nu poate avea loc fara efortul, oricat de dificil, al (re)afirmarii prin cultura. Atata ambitie si demnitate ar trebui, totusi, sa ne mai fi ramas.