"Faptul-de-a-fi-in-lume"

Sa fie oare “omul” un “animal rational”, adica pe de o parte “ceva” ce apartine naturii (un organism, precum atatea alte organisme), pe de alta parte un “suflet” ori o “ratiune” distincta de lume ce face sa compara in fata sa orice fiinteaza pentru a ce-i cere socoteala de ce este asa cum este? Sa fie oare “omul” nu numai acest “animal rational”, ci si unul care, asa cum vrea teologia crestina, fiind facut dupa chipul si asemanarea Creatorului, este in stare sa intretina o relatie esentiala cu ceea ce este “dincolo” de lume? In Fiinta si timp si in tot ce i-a urmat, Heidegger deconstruieste intreaga traditie ce a definit omul din punct de vedere zoologic, ca homo animalis. In celebra Scrisoare despre umanism din 1947, de pilda, afirma despre corpul uman ca este “esential diferit” de orice organism animal, caci, ca mana intinsa catre ceva aflat “la indemana”, de exemplu, “corpul” acesta este, esentialmente, deschidere catre “lume”, iesire spre, etc. Omul, pentru Heidegger, este “faptul-de-a-fi-in-lume”; o fiintare; o ec-sistenta, o permanenta iesire in intampinarea lumii, in intampinarea altor fiintari. “Acest fapt de a arata catre… este esenta noastra”.

Insistand asupra faptului ca intrebarea privitoare la om la care procedeaza Heidegger face sa dispara vechile dualisme, Michel Haar demonstreaza in Heidegger si esenta omului* ca, departe de a fi un antiumanism, reflectia filozofului german nu este decat o ruptura cu traditia in care a fost gandit omul, traditie care pe de o parte facea din el o realitate “simplu-prezenta” in lume (un corp printre altele), pe de alta parte il scotea oarecum din lume pentru a-l pune in fata ei in postura de judecator. Daca omul este o ec-sistenta, cel ce intampina fiinta, cel care arata catre, intrebarea despre fiinta omului nu poate fi separata de intrebarea privitoare la acel ceva catre care omul arata. Ontologia omului nu poate fi separata de ontologia “generala”, caci, dupa cum afirma Heidegger, “fiinta insasi n-ar putea fi resimtita fara experienta mai originara a esentei omului si invers”. De aceea, dupa o prima sectiune axata pe om ca fiinta in timp, cea de a doua sectiune a excelentei carti a lui Michel Haar prezinta ceea ce autorul numeste falsa simetrie a dublei relatii dintre om si fiinta.

*) Michel Haar, Heidegger si esenta omului, Humanitas, 2003, 296 p., traducere din limba franceza de Laura Pamfil