"Mi-e foame si mi-e frig, Wu Wing, Wu Wing"

Aceste versuri, pe care le citez din memorie (evident, aproximativ), apartin perioadei proletcultiste si cred ca sunt semnate A.Toma. Personajul “Wu Wing” era un mic coreean asuprit de americani sau asa ceva. Ma Yan, o chinezoaica de 12 ani, este – fara nici o fictiune – noul Wu Wing. Numai ca ea murea de foame fara interventia “agresorului American/ cada bomba lui in ocean”…

Anna Frank este, fara indoiala, cel mai celebru copil victima a unei forme de totalitarism. Emotionantul ei jurnal este, insa, acum concurat de cel al micutei Ma Yan (“Viata de zi cu zi a unei scolarite din China”). Dupa cum aflam de la Alan Riding, a carui recenzie am gasit-o pe site-ul ziarului The New York Times, cartea a fost deja tradusa in opt limbi, dupa ce initial a fost publicata in versiune frantuzeasca. Povestea incepe prin 2001 la o scoala din nordul extrem al Chinei, in satul Zhang Jia Shu din regiunea Ningxia. Aici, elevele erau obligate sa tina jurnale in care sa nareze micile intamplari cotidiene. Ma Yan era doar una dintre cele 300 fetite, insa jurnalul ei, impreuna cu o scrisoare disperata a mamei ei, Bai Juhua, au ajuns in mainile ziaristului francez Pierre Haski, corespondentul ziarului parizian Liberation la Beijing. Haski facea parte dintr-o delegatie care vizita, intamplator, scoala lui Ma Yan si a fost cutremurat de drama fetitei si a familiei ei. Ma Yan murea efectiv de foame, iar parintii nu mai aveau bani s-o tina la scoala. Liberation a publicat scrisoarea insotita de fragmente din jurnal, provocand o vie emotie in Franta. Imediat, la redactie au inceput sa soseasca cecuri cu donatii destinate lui Ma Yan si colegelor sale, cu scopul ca ele

sa-si poata continua studiile. Apoi, intr-o zi, o editura a cerut relatii despre caz iar Haski s-a reintors la scoala din sat inarmat cu un contract de publicare. Intre timp, Ma Yan adaugase alte pagini jurnalului, insa unele s-au pierdut, fiindca tatal ei folosise filele ca sa-si ruleze tigari din ele. Cartea a avut un succes imediat, vanzandu-se rapid 45.000 exemplare numai in Franta, dupa care si-a continuat cariera de bestseller international. Personajul principal al acestei carti este foamea: “De marti, nu am mai vazut nici paine, nici legume. Imi mananc orezul chior, fara nimic langa el… Am furat o bucatica de carne din farfuria unei colege si, cand m-a prins, ea m-a facut albie de porci… Fata mamei mele este neagra precum carbunele, iar buzele ei sunt crapate. Arata ingrozitor si se tot plange de dureri de burta… Mama este cea mai trista si mai nefericita mama din lume”. Visul lui Ma Yan era ca, invatand bine, sa poata ajunge la facultate si… sa se faca militian. Astfel, ar fi putut sa-i pedepseasca pe baietii mai mari care-l bateau pe fratele ei. In plus, cu certitudine, militienii au intotdeauna ce manca.