"Patimile lui Hristos" face 76,2 milioane de dolari in primul weekend
Dupa luni intregi de dezbateri si controverse, filmul lui Mel Gibson "The Passion of Christ" (Patimile lui Hristos) domina clasamentul american de box-office, cu incasari uriase, de 76,2 milioane dolari in primul weekend de difuzare, relateaza BBC. Premiera filmului a fost stabilita, in mod bizar, in mijlocul saptamanii si nu vinerea, cum se intampla cu majoritatea filmelor
Dupa luni intregi de dezbateri si controverse, filmul lui Mel Gibson “The Passion of Christ” (Patimile lui Hristos) domina clasamentul american de box-office, cu incasari uriase, de 76,2 milioane dolari in primul weekend de difuzare, relateaza BBC. Premiera filmului a fost stabilita, in mod bizar, in mijlocul saptamanii si nu vinerea, cum se intampla cu majoritatea filmelor. Miercurea trecuta, in prima zi de difuzare, filmul a incasat 26,6 milioane dolari (21,3 milioane euro), cumuland pana acum 117,5 milioane dolari in incasari.
Incasarile din acest weekend ale filmului lui Gibson se claseaza pe locul al saptelea in topul celor mai mari incasari din istoria cinematografului american, in primul weekend de la lansare. Pe primul loc in acest top se afla “Spider-Man”, care a incasat, in mai 2002, 114 milioane de dolari.
Succesul comercial al filmului vine in mijlocul controverselor legate de presupusul sau caracter antisemit si de violenta extrema a imaginilor. Filmul descrie ultimele 12 ore din viata lui Isus intr-o maniera originala, care a starnit curiozitatea tuturor categoriilor de spectatori, indiferent de convingerile religioase. In mijlocul saptamanii Oscarurilor, controversele aprinse au monopolizat mass-media care, in mod paradoxal, a vorbit mai mult despre filmul lui Gibson decat despre mult-asteptata gala de decernare a premiilor Academiei americane de film.
“Patimile lui Hristos” au fost difuzate in peste 3.000 de cinematografe din Statele Unite, un numar impresionant pentru un film cu tematica religioasa, realizat in doua limbi stravechi, latina si aramaica (dialectul vorbit de Hristos si discipolii sai), cu subtitrare in limba engleza. De asemenea, filmul ui Gibson a avut cele mai mari incasari in categoria filmelor reliogiase si este al treilea succes de box-office de miercuri, din toate timpurile, dupa “Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelui”, si “Star Wars: Episode I – The Phantom Menace”, conform The Wall Street Journal Europe.
Debutul “in forta” a fost asigurat de o campanie de marketing bazata pe valorile crestine, pe controversa si pe fascinatia legata de fostul “Mad Max”. Gibson, un romano-catolic traditionalist, care a finantat filmul cu 30 milioane de dolari din fonduri proprii, a indemnat personal preotii sa-i faca rost de spectatori de printre enoriasi. Bisericile, la randul lor, au folosit filmul ca instrument propriu de marketing, indemnand credinciosii sa mearga la film, si sa-si duca si prietenii.
Chiar daca “Patimile lui Hristos” nu vor reusi sa mentina ritmul incasarilor la aceleasi cote ca pana acum, cu siguranta Mel Gibson isi va recupera banii, mai ales ca, din punct de vedere al competitiei, filmul sau sta in continuare foarte bine.
andreea.melinte@zf.ro
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026