"Privirea lui Hamlet"
"... ochii ei de o transparenta de azur - privirea lui Hamlet" ii placea Cellei Delavrancea sa spuna despre Milita Petrascu, ale carei "maini mici si fine au supus deopotriva lutul si marmura, pentru ca in creierul ei stralucea sufletul hotarat al unui mare sculptor
“… ochii ei de o transparenta de azur – privirea lui Hamlet” ii placea Cellei Delavrancea sa spuna despre Milita Petrascu, ale carei “maini mici si fine au supus deopotriva lutul si marmura, pentru ca in creierul ei stralucea sufletul hotarat al unui mare sculptor.” Ioana Valsiu ii dedica acestei mari sculptorite un album, Milita Petrascu, aparut la editura Arc din Chisinau, in colectia “Maestri basarabeni din secolul XX”.
“Traiectoria artistica a Militei Petrascu este tangenta cu momentele importante ale artei primei jumatati a secolului XX. Incepe prin a face studii de filozofie si medicina, trece prin mai multe academii de arta europene ,de la Moscova, Petersburg si München, intr-o perioada tumultuoasa si fertila cand se nasteau ideile care vor marca secolul. In Elvetia frecventeaza cercurile revolutionarilor rusi. Are sansa sa petreaca la Paris mai mult de un deceniu in plina perioada de tensiuni si rasturnari care modifica radical fizionomia secolului. Studiaza, dupa spusele ei, cu Kandinsky si Alksei Jawlensky la Munchen. La Paris il cunoaste pe Apollinaire, care ii da un sfat pe care il va tine minte: Se imprieteneste cu Sonia si Robert Delaunay. De asemenea, cu Leopold Survage, care o prezinta lui Brancusi. Este eleva mai multor sculptori celebri: a lui Antoine Bourdelle, ale carui invataminte le pomenea mereu, apoi, timp de patru ani, a lui Brancusi. Beneficiaza de lectiile de sculptura ale lui Matisse, in legatura cu care a lasat interesante relatari. La Bucuresti participa activ la miscarea de avangarda care izbucnea in anii 1920. A fost o animatoare a vietii artistice si culturale romanesti, foarte activa in organizarea expozitiilor de avangarda. Dupa 1930 devine una dintre cele mai prolifice portretiste ale elitei bucurestene.”
Cu o asemenea prezentare incitanta incepe textul Ioanei Vlasiu intitulat “O artista cu vocatie europeana”. Albumul contine un amplu studiu introductiv si o substantiala parte de reproduceri ale unor lucrari aflate indeosebi la Muzeul National de Arta al Romaniei, la Muzeul Municipiului Bucuresti, in Biblioteca Academiei Romaniei, dar si in colectii particulare. (S.T.)
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026