Versiunea completă
Ziarul de Duminică

"Realismul discutabil" - viziuni bihorene

Reluarea, dupa mai multi ani de intrerupere, a Saloanelor municipale bihorene nu mai putea urma aceeasi ruta a reuniunilor galante si panoramice, cu o reprezentativitate formala si indoielnica. Creatorul de arta, ca destin ales, traieste de-a lungul unei vieti intr-o ecuatie, a carei rezolvare ii motiveaza existenta

Corneliu Antim · 1 decembrie 2003 · 4 min de citit



Reluarea, dupa mai multi ani de intrerupere, a Saloanelor municipale bihorene nu mai putea urma aceeasi ruta a reuniunilor galante si panoramice, cu o reprezentativitate formala si indoielnica. Creatorul de arta, ca destin ales, traieste de-a lungul unei vieti intr-o ecuatie, a carei rezolvare ii motiveaza existenta. Aceasta traire interogativa trebuie sa palpite in fiece demers al artistului, sa-i identifice parcursul istoric si sa-i lamureasca tintele estetice.



Cladit in jurul unei idei, al unui concept, profilul unei obsti artistice poate dobandi, la un moment dat, personalitate si forta de convingere. Asa au aparut “Provocarile” oradenilor in acest Salon de toamna 2003 – o forma de reconsiderare, lucida si polemica, prin multifocala lentila a actualitatii si sensibilitatii contemporane. O abordare deschisa, bipolara a ceea ce este lumea de azi, asa cum o percepe artistul. Pe de o parte concreta, obiectiva, nostalgica, descriptiva, evocatoare, sensibila, precum in secventa numita generic “Realismul discutabil” si, pe de alta parte, lumea de dincolo de aparente, proiectia ei launtrica, convulsiva, radicala, dezidilizata, discontinua si mereu surprinzatoare prin gesturile ei nonconformiste (“Sfidarea realului”). Ambele segmente ale Salonului graviteaza, asadar, in jurul notiunii de “real”.



Pe o directie se situeaza suma orientarilor stilistice statornice in prospectarea universului real, cu mijloacele ce-i sunt specifice potrivit unei indelung exersate traditii. Suportul de credibilitate al cautarilor in aceasta directie, ce acopera registre stilistice foarte variate, il confera incontestabil profesionalismul protagonistilor. O asemenea stare de “asezare in model” este sugerata de lucrarile semnate de S. Dascalciuc, Gh. Aursulesei, Alina Pinta, Lia Brandas, Dumitru Paina (in superb modelata “Prescura”), Miklos Ioan (“Motive”); compozitiile savant colorate pe hartie manuala ale lui Jakobovits Miklos; solidele eseuri peisagistice semnate de Gh. Gherman si Kristofi Janos; forma de otel inoxidabil descriind difuz in spatiu un posibil ecou brancusian (Poganyi?) a lui Cornel Dulgheu; histrionica eruptie de culoare intr-o compozitie cu multe libertati de interpretare a formei, ce ramane un reper lizibil in ciuda detasarii post-moderne afisate de Paul Blanda (“Nefericiri”) si Ovidiu Budureanu in “Pierrot”. Si, fireste, lectia de echilibru compozitional si de materialitati coagulate in eleganta simpla a unor forme familiare in “Statica” maestrului Aurel Pop, ca si in subtila talmacire picturala in game de brunuri si ocruri, din “Mirodeniile” lui Florian Herdea. Dar toate aceste repere par pur si simplu absorbite de rumoarea intempestiva a celorlalte voci, care se exprima nu o data cu o vehementa a sinceritatii, ce surprinde si captiveaza tot ceea ce este in jur.



In ce unghi ne situam fata de evenimente si realitati, cum se disting imaginile si mesajele pe care le primim? Iata ce determina o proliferare fara precedent a unicitatii vocilor, o exacerbare a eului voluntar, ingenios si orgolios. O noua tipologie artistica s-a nascut si realitatea ei nu ne poate lasa indiferenti, chiar daca retorica ei ne intriga uneori! Pragmatismul si teatralismul noilor tendinte nu trebuie sa ne descumpaneasca, ci numai sa ne provoace la un alt gen de dialog vizual. El se bazeaza pe interactivarea martorului privitor, il introduce in intrebare, il impinge spre raspunsuri proprii si pe cai necercetate. Este spectacolul artei ca aventura continua. Este inteligenta creativa sfidatoare in cautare de noi coerente intr-o lume bantuita de tensiuni alienante, de ratacire si de graba consumatorului de prefabricate si de efemeride desfatatoare…



“Sfidarea realului” sau, mai exact spus, realitatea sfidata nu vrea sa indice neaparat existenta unor generatii sau a unor exponenti ai noilor tendinte, ce construiesc o meta-realitate, in opozitie, daca nu chiar in conflict, cu cea a aparentelor cognitive. Mai curand, arta lor se recomanda ca o noua stare de spirit, ca alternativa la conventionalitatea formelor de care ne lasam prea usor invadati. Contemplarea pasiva si incantatorie este inlocuita cu gestul radical si incorporant al tuturor martorilor si actorilor la acest act deschis al creatiei artistice. Artistul isi atrage voit complicitatea activa a privitorului. Astfel se provoaca spectacolul, formele se metamorfozeaza continuu in cautare de identitati plauzibile si surprinzatoare.



Dintr-o asemenea tensiune reconsideratoare s-au nascut lucrarile de pictura-obiect sau de sculpto-pictura (este un timp al “genurilor de granita” si al aliajelor paradoxale) realizate intr-o fascinanta poetica compozitionala de Aurel Rosu (“Scara lui Iov”) si Aurel Dumitru, ca si hieraticele arhitecturi/simboluri de o plasticitate rafinata inchipuite, pe fondul unor atavisme culturale indestructibile, dar deslusite in cheie moderna, de Onisim Colta. De asemenea, subtilele compozitii ceramice evoca universul vestigionar al sacrului: “Scriere” de Dana Bulzan, ori “Crestinism” de Tamas Alice si “Spiritul locului” al Martei Jakobovits. Adaugam la acestea causticul imagism de simboluri ale efemerului din Instalatia lui Dorel Gaina, un as nedesmintit al genului, iar in ordinea mai aplicata a tendintelor novatoare, contributiile la actualul Salon (care a incorporat doar 59 de participanti) ale Dianei Gavrilas, ca si cele semnate de Gina Hora cu impresionantele sale “Anatomii afective”; Tripticul de mare respiratie epica si hiperbolica semnat de Ioan Muresan; exceptionalul eseu grafic din “Torsul” (Hypostasis) lui Deak Arpad, ca si spectaculoasele module picturale – “Zbor intrerupt” si “Domnul sabiilor” – apartinand Ioanei Onutan si lui Carmen Romocean Galutz.



Dar semnul cel mai incurajator al actualului Salon bihorean il dau tinerii, de la Serena Dulgheru la Radu Pamant (cu o lucrare subtil controlata compozitional si cromatic), la Horea Sabau (“Pustnic”), Doina Tatar, Radu Susman, Dorin Damaschin (Mandala) si Ovidiu Salagean cu pateticul sau “Steag”. O expozitie ce incearca sa raspunda convingator si pertinent la neincetatele “Provocari” ale Prezentului!

Citește și