"Sa ne ajunga si noua!"

Ce-ati spune daca cea mai buna echipa de fotbal n-ar avea voie sa devina campioana decat o singura data si ar fi obligata sa cedeze adversarelor de pe locurile doi sau trei titlul obtinut in anii urmatori? Sau daca unui atlet nu i s-ar permite sa se prezinte la concurs dupa ce a castigat o data? Absurd? Asa se intampla cu premiile literare.

Am sustinut de multa vreme, inclusiv in acest spatiu al Ziarului de duminica, sistemul dominant in societatile occidentale, anume ca un grup de critici literari, de toate orientarile, sa fie desemnat pentru multi ani, sapte sau zece, sa acorde premiile literare, cu obligatia sa citeasca intreaga productie literara a anului. Se pare ca ideea prinde viata.

De asta data, atrag atentia asupra altei anomalii, mostenire a principiilor egalitariste promovate in societatea de care ne tot straduim sa ne desprindem.

Exista diferente intre scriitori asa cum exista intre toti oamenii. Unii sunt mai harnici, altii – si harnici, si foarte talentati. Prin urmare, si meritorii. Sau mai meritorii decat altii. Dar sistemul de premiere ii defavorizeaza, prin regulamente mostenite sau prin cutuma. Un sistem nedrept fata de autori si daunator literaturii impiedica un scriitor sa obtina premii in ani consecutivi. Cei care sustin inca acest sistem uita ca se premiaza an de an cartile, nu autorii. Orice carte intrata la jurizare n-a mai participat, firesc, in anii anteriori si trebuie sa i se acorde sansa egala cu a concurentelor sale din anul respectiv.

Sunt scriitori care lucreaza zece ani la o carte; altii publica an de an; sau pot avea un varf de creatie cativa ani la rand, dupa care intra intr-un con de umbra. O piesa de teatru poate fi scrisa si intr-o luna; daca este premiata, autorul, oricate idei are, trebuie sa mai astepte cel putin alti trei ani pentru a primi un nou premiu.

Sistemul seamana cu cozile din vechiul regim, la care se auzeau strigate disperate: “Voi, cei din fata, luati mai putine (premii), sa ne ajunga si noua!”. Tot pe atunci, cenzura interzicea sa apari intr-un plan editorial doi ani consecutivi. Nu se scrie pentru premii, de acord, dar de multe ori un premiu valideaza si promoveaza cartea. Inclin sa cred ca sistemul actual incurajeaza mediocritatea (nu trebuie sa ne sfiim sa acceptam existenta ei) sau criteriile clientelare (“Sa-l premiem si pe X ca e bolnav sau e batran sau n-a mai primit de mult un premiu”!) in numele unui egalitarism depasit si la care ar fi timpul sa se renunte.

Insist: nu premiem autori, ci carti. Iar o carte, daca e valoroasa, poate merita si toate premiile acordate intr-un an. Asa se intampla intr-o societate normala. Nu trebuie sa deranjeze ca un autor ajunge sa fie premiat si cinci ani la rand, daca valoarea operei lui e confirmata de un grup unanim acceptat de critici. Cine rupe pisica?