Rabatul britanic vs. Politica Agricola Comuna

Consiliul European din iunie de la Bruxelles nu a reusit sa ajunga la un acord in privinta schemei bugetare a Uniunii pentru perioada 2007-2013 in mare parte datorita refuzului Marii Britanii de a accepta inghetarea rabatului pe care aceasta tara il primeste inapoi de la bugetul comunitar inca din 1984.

In schimb, britanicii au insistat ca orice modificare a modului in care este calculat acest rabat sa fie corelata cu o restructurare radicala a Politicii Agricole Comune (PAC) in sensul restrangerii alocarilor bugetare catre sectorul agricol si al redirectionarii fondurilor catre educatie si cercetare pentru a face economia europeana competitiva in raport cu concurentii nord-americani si asiatici.

Rabatul britanic insumeaza 66% din contributia neta a Regatului Unit din anul precedent, adica diferenta intre sumele pe care Londra le varsa la bugetul comunitar si fondurile europene pe care primeste. In timp, rabatul a ajuns sa insumeze peste 5 miliarde de euro, iar tendinta este de crestere, astfel ca la orizontul anului 2013 s-ar putea situa la 8-9 miliarde de euro.

In schimb, Franta este cel mai mare beneficiar de pe urma PAC. Parisul primeste peste 20% din contributiile comunitare destinate agriculturii. Acestea functioneaza pe doua paliere: pe de o parte asigura un pret stabil pentru produsele agricole prin cumpararea surplusului de productie de la fermieri, iar pe de alta parte UE impune tarife de import pentru produsele agricole si subventioneaza exporturile agricole europene. Aceasta inseamna ca in UE costurile alimentelor sunt printre cele mai ridicate din lume, iar produsele agricole ale statelor extra-europene pot patrunde cu mare dificultate pe piata Uniunii. Cuantumul total al PAC se ridica la aproape 50 de miliarde de euro anual. Criticii PAC, printre care si Regatul Unit, subliniaza ca agricultura beneficiaza de peste 40% din bugetul comunitar, desi angajeaza doar 5% din populatia activa a UE si contribuie cu 1,6% la formarea PNB la nivelul Uniunii.