Rabbit e bogat

A treia veriga a tetralogiei dedicate de John Updike lui Harry Angstrom alias Rabbit, “Rabbit e bogat”(“Rabbit is Rich”) – roman distins in 1982 cu premiul Pulitzer si National Book Award – ne poarta in America anilor 1979-1980, adica in plina criza energetica si geopolitica mondiala, cand pretul petrolului a explodat in lumea intreaga, adeptii Ayatollahului Khomeini au luat cateva sute de ostatici americani la ambasada SUA din Teheran, iar URSS a invadat Afganistanul. Intr-o spectaculoasa rasturnare de situatie fata de finalul volumului anterior, “Intoarcerea lui Rabbit”, unde ne aparea in ipostaza de somer si homeless (cu casa incendiata de niste vecini “binevoitori”), il regasim pe Rabbit in hazlia postura de “taran parvenit” al sfarsitului de secol XX, stapan pe prospera afacere mostenita de la defunctul sau socru. Banii, sexul, statutul social, ireconciliabilul razboi al generatiilor dintre Rabbit si Nelson, permanenta pendulare a eroului intre hedonismul exacerbat si momentele nostalgice, de evocare a celor disparuti si de anticipare a propriului sfarsit, mutatiile suferite de imaginarul oras Brewster sunt coordonatele pe care imagineaza autorul un destin individual si, in acelasi timp, o coplesitoare fresca a societatii americane. Nelson, cel care la varsta de treisprezece ani isi critica tatal pentru iresponsabilitatea, misoginismul si rasismul lui, devine o copie perfecta a parintelui sau, ii impartaseste prejudecatile si ii copiaza la indigo comportamentul reprobabil din “Fugi, Rabbit”, demonstrand ca, dincolo de iluzia unicitatii fiecarei existente, oamenii nu fac decat sa reia roluri dinainte scrise, si ca istoria se repeta de la o generatie la alta. Traducere din engleza de George Volceanov.

I.

S-a zis cu benzina, iși zice in sinea lui Rabbit Angstrom, stand in vitrina salonului auto Springer Motors, peste care s-a așternut praful verii. Privește traficul de pe Route 111, un trafic oarecum subtire și timorat, in comparatie cu cel de altadata. A dracu’ lumea asta, i se termina benzina. Lui, insa, n-au ce sa-i faca, cel putin deocamdata, fiindca nici o rabla de pe șosea nu consuma mai putin la suta de kilometri decat Toyotele lui, care au și costuri de intretinere mai mici. Celor care intra in salonul auto nu trebuie sa le zica decat “Cititi numarul din aprilie al revistei Consumer Reports”. Și de intrat, lumea intra, caci pe zi ce trece e mai disperata, știe ca s-a zis cu marea calatorie americana de pe șosele. Se sta la cozi la care galonul de benzina se vinde cu 99,9 centi, iar nouazeci la suta din statiile de benzina urmeaza sa fie inchise in week-end. Guvernatorul statului Pennsylvania cere sa se introduca vanzarea unei cantitati de benzina in valoare de minimum cinci dolari de persoana, sa se puna capat panicii crescande. Iar camionagiii care nu pot cumpara motorina au ajuns sa traga cu arme de foc in propriile camioane. S-a semnalat un astfel de incident chiar in tinutul Diamond, pe langa Pottsville Pike. Lumea o ia razna, iși cheltuiește in draci toti dolarii buni de aruncat la gunoi, de parca ar veni sfarșitul lumii. Și, cand oamenii cumpara o Toyota, el le spune ca iși preschimba dolarii in yeni. Iar ei il cred. In primele cinci luni ale anului 1979 s-au vandut o suta douasprezece bucati noi și la mana a doua, iar in primele trei saptamani ale lunii iunie au plasat deja opt Corolla, cinci Corona, inclusiv una editie de lux, plus Celica despre care Charlie spunea ca aduce cu mașina unui pește, cu un profit brut mediu de opt sute de dolari pe automobil. Rabbit e bogat.

Este proprietarul firmei Springer Motors, una din cele doua reprezentante Toyota din zona Brewer-ului. Sau, mai curand, co-proprietar, cu sotia lui, Janice, pe o jumatate din afacere, iar cealalta jumatate ii apartine mamei ei, Bessie, care a moștenit-o acum cinci ani, la moartea batranului Springer. Rabbit se simte insa stapan pe toata compania, se prezinta la salon zi de zi, verifica hartogaria și statele de plati, intra și iese din atelierul de service și piese de schimb, unde oamenii lucreaza acoperiti de-o pelicula de ulei și se uita in sus, cu ochii lor albicioși din motoarele luminate de becuri, ca de pe lumea cealalta, in timp ce el ia contact cu publicul, cu comunitatea, este vedeta și varful de lance al celor douazeci și cinci de angajati și al spatiului de lucru de zece mii de metri patrati, care pare o umbra intinsa undeva in spatele lui, in timp ce el sta in fata. Pe peretele din imitatie de lambriu, in realitate placaj cu striatii aleatorii, de langa ușa care da in biroul sau, sunt agatate vechi taieturi din ziare, inramate, și fotografii cu echipa, inclusiv doua cu lotul complet al selectionatei districtuale, din vremurile cand era un erou al jocului de baschet, cu douazeci de ani – ba nu, cu mai bine de douazeci și cinci de ani in urma. Pana și sub sticla, hartia continua sa se ingalbeneasca, asta tine de compozitia chimica a hartiei, nu numai de contactul cu aerul, il duce cu gandul la pata tot mai vizibila a pacatului cu care ii speriau cei mari pe copii. Angstrom inscrie 42 de puncte. “Rabbit” duce Mt. Judge in semifinale.Readuse la viata din podul unde parintii lui raposati le tinusera mult timp in albume al caror lipici se uscase, astfel incat se desprinsesera de pe pagini ca pieile de șarpe, aceste taieturi din ziare au fost expuse la vedere la sugestia lui Fred Springer, care avea o vorba, cum ca reputatia unei firme este imaginea proiectata de omul care intra in contact cu publicul. Știind ca moartea incepuse sa-i dea tarcoale cu mult timp inainte de a se duce, Fred il pregatea pe Harry sa devina imaginea publica a firmei. Cand te gandești la cei disparuti, n-ai cum sa nu le fii recunoscator.

Cu zece ani in urma, cand Harry a fost concediat din postul de linotipist și s-a impacat cu Janice, tatal ei l-a angajat ca vanzator și, dupa cinci ani, cand i-a sosit sorocul, a avut amabilitatea sa moara. Cine-ar fi crezut ca un omulet așa de agitat și activ, uns cu toate alifiile, ar putea sfarși din cauza unui infarct masiv? Era hipertensiv: de ani de zile avea tensiunea diastolica in jur de doisprezece. Ii placea la nebunie sarea. Ii placea la fel de mult sa discute politica republicana, iar atunci cand Nixon nu i-a mai lasat nimic de zis, intr-un fel, a explodat. De fapt, a mai apucat un an sub Ford, dar pielea de pe fata i-a devenit tot mai rigida, iar petele roșii de pe pometi i s-au inroșit și mai tare. Cand s-a uitat sa-l vada cum arata rujat pe fata, culcat in sicriu, Harry și-a dat seama ca moartea il paștea de mult – dupa ce murise, Fred nu se schimbase mai deloc. Dupa cat s-au vaicarit Janice și maica-sa, ai fi zis ca a dat coltul vreun Fat-Frumos Curajos sau Moise. Poate ca Harry n-a pus la suflet treaba asta din cauza ca la data aceea el iși ingropase deja ambii parinti. S-a uitat la Fred, a vazut ca nu are cararea bine pieptanata, dar n-a simtit nimic. Marele avantaj cu mortii aștia e ca se face loc in jurul lor.

Pe vremea cand batranul Springer inca iși dadea ifose, viata la salonul auto era grea. Ii punea sa ramana peste program, tinea salonul deschis in serile de iarna, cand pe Route 111 nu era nici tipenie de utilaj de deszapezire, turuia tot timpul ca o moara stricata, cu glasciorul lui pitigaiat, despre principiile calauzitoare ale randamentului și despre profitul dezastruos, despre serviciile oferite clientilor și despre mecanicul auto care și-a lasat sau nu amprenta degetului mare pe volanul vreunei rable sau vreun muc de tigara in scrumiera. Cand era la salonul auto, cu totii incercau parca sa umple o piele uriașa, imaginata de Springer, o piele careia iși dedica tot timpul și toata energia, un Springer Motors ideal. Dupa moartea lui, pielea aceea a devenit pielea lui Harry, in care acesta a ajuns sa se simta lejer. Acum, ca el este regele salonului auto, ii place locul asta, cu pogonul de asfalt, mirosul de mașina nou-nouta, care se simte pana și in pliante și in corespondenta cu incurajari primita de la Toyota, din California, mocheta spalata cu detergent spumant, care acopera toata suprafata salonului, ispravile lui de baschetbalist, ingalbenite de vreme, inșirate pe pereti alaturi de plachetele pe care scrie Kiwanis, Rotary și C of C, și trofeele de pe o polita mai inalta, caștigate de echipele din campionatul de copii, sponsorizate de firma, tihna totala, multumitoare a acestui loc masculin, condimentata de fetele de la contabilitate și receptie, care forfotesc sub comanda batranei Mildred Kroust, și miniaturalele carti de vizita care au imprimat pe ele Harold C. Angstrom și dedesubt Directorul Compartimentului Vanzari. Omul-imagine. Pe postul de centru, cu care nu este obișnuit, el, care fusese jucator de atac. Harry se simte un pic aerian stand aici in propria lui piele, proiectandu-și imaginea. Filosofia lui este aceea ca mașinile se vand de la sine. Reclamele la Toyota sunt difuzate tot timpul la televizor, bagand oamenii la idei. Ii place sa participe la toata tarașenia asta; ii place sa vada cum comunitatea ii da dreptate dupa ce inainte l-a ignorat ca pe un gunoi inca de cand a terminat liceul. Descopera ca ceilalti barbati din Rotary și Chamber sunt tipii cu care a jucat baschet pe vremuri sau fratii lor mai mici, urati ca dracu’. Ii place sa inoate in bani, perceptia lui despre sine este aceea a unui vlajgan nesarat, cumsecade, inalt de un metru nouazeci și trei și care acum trage ca la vreo nouazeci și șapte de kilograme, cu o talie de o suta cinci centimetri, dupa cum i-a spus vanzatorul de la raionul de confectii din magazinul Kroll’s, pana cand a supt burta și degetul individului a mai scazut, fara tragere de inima, cativa centimetri la masuratoare. De unde odinioara ii placea sa se uite in oglinzi, acum le evita. Chipul lui dintr-un trecut indepartat, cu parul tuns perie și cu falci inguste, și cu privirea aceea adolescentina, somnoroasa, pusa pe rele, din fotografiile lucioase cu echipa mai dainuie in prezent asemenea tijelor de crom din botul și aripile unui automobil privit din fata. Nasul i-a ramas mic și drept, poate ca privirea de-acum ii e mai putin somnoroasa. Varfurile urechilor i le ascunde o tunsoare de om de afaceri, cu parul bogat, infoiat, curat, pieptanat peste inceputul de chelie din zona tamplelor. Nu s-a dat niciodata in vant dupa cultura underground, cu drogurile ei și cu tentativele de eschivare de la efectuarea serviciului militar, dar ii place sa fie lasat, in limite rezonabile, sa aiba parul ceva mai lung decat pușcașii marini de pe vremuri și sa-l poarte infoiat. In oglinda la care se barbierește, vede ca sub barbie i-a rasarit un haos de piele flasca și striuri, pe care nu suporta sa-l contemple. Și totuși, viata e dulce. Asta era expresia folosita pe vremuri de cei varstnici și, in tinerete, se intreba ce-o fi vrut sa insemne.

Asta-noapte a cazut grindina in Brewer și in suburbii. Pietre de marimea bilelor de sticla au sarit in sus din micile curti in panta și au batut darabana pe indicatoarele de tinichea pe care palpaiau lampile de neon din centru. A urmat apoi o aversa in ale carei baltoace s-au oglindit zorii cenușii ca piatra. Apoi s-a pornit un vanticel și soarele și-a revarsat razele aurii, iar asfaltul peticit, cu dungi albe, din fata salonului auto este uscat in dupa-amiaza tarzie din cea mai lunga sambata a lunii iunie și totodata prima a verii calendaristice. De regula, intr-o zi de sambata, pe Route 111 e o forfota nebuna de cumparatori ce iau cu asalt mall-urile inaltate pe locul fostelor ogoare cultivate cu porumb, secara, roșii, varza și capșune. Dincolo de autostrada, de cele patru piste de beton și de parapetul median din aluminiu, harbuit de nenumarate accidente date uitarii, se afla o cladire scunda, cu fatada acoperita cu caramida inchisa, din zgura presata, in care, de la data cand a fost injghebata in pripa, din placaj, chiar sub ochii lui Harry, in decursul anilor au functionat mai multe restaurante falimentare, iar acum a preluat-o firma Chuck Wagon, specializata in mancare la pachet. Astazi pana și Chuck Wagon pare pustiu. Dincolo de parcarea lui presarata cu cartoane turtite, in care s-a vandut mancarea, un copac insingurat, un artar prafuit, se adapa dintr-un canal ce a ajuns in timp un simplu șant. Sub ramurile lui putrezește o masa de picnic nefolosita de nimeni, caci se afla mult prea aproape de containerul de gunoi plin ochi al restaurantului, tinut langa ușa bucatariei. Șantul marcheaza hotarul unei parcele de teren arabil care a fost vanduta și care, deocamdata, iși așteapta dezvoltatorii imobiliari. De la distanta, acest batran artar falnic pare sa-i adreseze lui Harry tot timpul o rugaminte pe care el este nevoit s-o ignore.

Se intoarce de la vitrina prafuita și-i spune lui Charlie Stavros:

– A dat panica in ei.

Din volumul cu acelasi titlu in curs de aparitie la Editura Humanitas fiction. Traducere din engleza de George Volceanov.