Raftul Denisei nu se dezminte/ de Ziarul de duminică

Colecția “Raftul Denisei”, coordonată la Editura Humaniats fiction de neobosita Denisa Comănescu începe să copleșească cititorul, care abia mai ține ritmul. Nu e lună să nu apară câteva titluri, din cele mai diverse literaturi, romane și povestiri din ce în ce mai surprinzătoare.

Alessandro Baricco – Emaus. Traducere din italiană de Gabriela Lungu. Alessandro Baricco s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filozofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la Conservator. A publicat cronici muzicale și două eseuri despre muzică bine primite de public. A debutat în literatură în 1991 cu romanul “Castele de furie”. A publicat cronici în mari ziare peninsulare, adunate în volume. A scris două texte pentru teatru. După experiența din radio și televiziune, a înființat la Torino o școală dedicată tehnicilor narative, în care abordează, împreună cu grupuri de tineri scriitori, problemele prozei în era computerului. Eroii acestui roman sunt la vârsta la care ne pierdem definitiv candoarea, la care intuițiile copilăriei încetează să mai ofere certitudini, iar totul în jur devine semn de întrebare. Spune editura: “Într-adevăr, la fel ca pentru cei doi ucenici care-l întâlnesc pe Isus înviat în drumul lor spre Emaus, dar nu-l recunosc, nimic nu e de la sine înțeles pentru cei patru eroi ai acestui roman: Bobby, Luca, Sfântul și naratorul nenumit, adolescenți proveniți din familii burgheze, cu o fermă educație catolică. Toți patru sunt frământați de întrebări la care nu află răspuns, întrebări despre bine și rău, prietenie și credință, dragoste și moarte. Declanșatoare a crizei lor este Andre, fata de bani gata dintr-o familie necredincioasă, care-i inițiază, pe rând, în tainele sexului. Sub influența ei, tinerii care cântă în biserică ajung să cânte în formații rock; renunță să îngrijească bătrâni în spitale, sfârșind prin a participa la o orgie sexuală asezonată cu consum de droguri. O negrăită nostalgie se citește în filigran în această carte: nostalgia după puritatea pierdută odată cu intrarea în lumea adulților, o lume asaltată de demoni, pe care toți o descoperă acum cu înfiorare.”

Stefan Zweig – Douăzeci și patru de ore din viața unei femei. Traducere din germană și note de Ida Alexandrescu. O poveste despre o izbăvire ratată și despre fragilitatea rațiunii în fața nevoii de iubire, nuvela aceasta a fost ecranizată de patru ori (în 1944, 1952, 1968 și 2002). “Atmosfera strălucitoare și manierată a cosmopolitei Riviere franceze în plină belle époque ascunde patimi inavuabile. O clipă de uitare de sine poate dezlănțui haosul sentimentelor, aducând ruina și dezonoarea – păcate de neiertat în lumea bună, mai ales când sunt comise de femei. Și totuși o respectabilă doamnă are curajul să i se destăinuie unui necunoscut.”

Amos Oz – Muntele Sfatului Rău. Nuvele. Traducere din ebraică și note de Any Shilon. “Într-o perioadă în care Europa era măcinată de luptele crâncene ale celui de-al Doilea Război Mondial, evreii imigranți în Palestina privesc înapoi spre locurile pe care le-au lăsat în urmă. Dorul, melancolia, umilința, imposibilitatea de a se adapta la noul stil de viață impus de țara adoptivă, nemulțumirea și nefericirea fac din aceștia o comunitate stranie, ce plutește în derivă, neștiind și lăsând impresia că nici nu mai vrea să știe încotro se îndreaptă. Existența acestor oameni pare a se desfășura în afara timpului și a spațiului: ei nu aparțin nici unui loc, trăiesc într-un provizorat pe care-l acceptă docili.
Este și cazul medicului veterinar Hans Kipnis, venit în Palestina mânat de idealuri mărețe, dorind să ajute țara. Între timp, face eforturi pentru a duce o viață normală, se căsătorește, are un fiu, dar soția lui, o femeie de viță nobilă plecată din Polonia imediat după începerea persecuțiilor asupra evreilor europeni, se dovedește incapabilă să se integreze în peisajul sterp al Palestinei și să tot viseze alături de el. La fel de tristă este și povestea doctorului Emanuel Nussbaum: măcinat de o boală incurabilă, îi scrie fostei iubite, Hermina Oswald, despre situația politică din țară, despre atmosfera apăsătoare din Ierusalim, totul în balanță cu propria tragedie – un bărbat de treizeci și nouă de ani trăindu-și ultimele zile într-un exil spațial și emoțional. Doar copiii par a reuși să viseze, încrâncenați și inflexibili, la posibilitatea înființării unui stat evreu, pentru care sunt gata să lupte cu orice preț.”