Raiffeisen a dat 32 mil. € pe chirii si 87 mil. € pe salarii
Raiffeisen Bank, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata, a cheltuit in 2008 echivalentul a aproape 32 mil. euro (117,3 mil. lei) cu chiriile spatiilor bancare, in conditiile in care a continuat sa-si extinda reteaua pana la 553 de unitati.
Raiffeisen Bank, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata, a cheltuit in 2008 echivalentul a aproape 32 mil. euro (117,3 mil. lei) cu chiriile spatiilor bancare, in conditiile in care a continuat sa-si extinda reteaua pana la 553 de unitati. Suma in lei a crescut de 1,6 ori fata de 2007, pana la 117,3 mil. lei.
Cea mai scumpa locatie este chiar sediul central al bancii, care ocupa cinci etaje in Charles de Gaulle Plaza si unde chiria ajunge la circa 20 de euro/mp.
Anul acesta, banca a fost in pozitia de a renegocia chiriile in contextul crizei de pe piata imobiliara, mizand pe economii substantiale din aceasta sursa. Raiffeisen a negociat chiar si mutarea sediului central, insa in cele din urma ar putea ajunge la un acord cu proprietarii Charles de Gaulle Plaza.
Anul trecut, cele mai mari cheltuieli ale Raiffeisen s-au dus insa pe salarii, acestea insumand peste 87 mil. euro la un numar mediu de 6.653 de salariati. Rezulta o cheltuiala medie lunara de peste 1.000 de euro pe angajat. Remuneratiile celor din administratie, conducere si supraveghere s-au ridicat la echivalentul a aproape 14 mil. euro, cheltuielile in lei fiind mai mari de 1,4 ori fata de anul precedent. De asemenea, deplasarile si transportul personalului au costat in 2008 circa 12,6 mil. euro.
Conform unui raport al directoratului, banca obtinuse in decembrie 2008 aprobarea necesara deschiderii unei sucursale in Irlanda. Inceperea activitatii era estimata undeva in cursul acestui an, insa a fost amanata. Infiintarea sucursalei ar fi justificata de posiblitatile de “optimizare a bilantului”, insa evaluarea beneficiilor s-a prelungit.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026